Viața e prea scurtă ca să conduci mașini plictisitoare. Dacă unduirile și glasul unei reprezentante a formelor pe patru roți îți ating un nerv, n-ai cum să-ți dorești ceva fără caracter. Iar din punctul ăsta de vedere, foarte puțin sunt mai temperamentale ca o Alfa.

Nu există frumusețe fără imperfecțiuni. Deși în oceanul internetului găsești suficiente exemple care ar contrazice asta, orice se apropie prea mult de perfecțiune renunță la caracterul uman. La acele defecte care ne fac unici. Și asemănările sunt izbitoare când vorbim de aceste fiare care ne inundă mintea. Făcute de italieni, Alfele împrumută mult din caracterul lor și, inevitabil, orice neajuns se traduce prin personalitate.

Cel puțin pentru cei care nu au reparat vreodată una. Îți fură atenția prin frumusețe, iar cele trecute de o vârstă te vrăjesc de-a dreptul cu aventurile lor. Oare ce drumuri a văzut sticla puțin mătuită a acelor faruri? Și la ce povești de dragoste au fost complice acele scaune așezate atât de intim, fără cotieră între ele? Probabil doar schimbătorul de lemn, cu lacul puțin sărit, ne-ar putea spune.

Născută în 1968, având-o soră pe Giulieta Sprint, această Alfa 1300 GT Junior este una dintre reprezentantele primei serii. Datorită capotei așezate în scări, care creează o gură de ventilație către motor, toată generația a fost alintată Scalino. Trasă prin inel, cu 930 kg din fabrică și o inimă mai puternică decât ar lăsa cilindreea de 1.290 cmc să se vadă, Alfa Junior zburda pe traseele Coastei românești prin anii ‘70.

Între 1972 și 1975, mai exact. Iar după atâtea zile trăite la intensitate maximă, motorul și caroseria au rămas cele originale. A ajuns la actualul proprietar vopsită roșu, având cu ea plăcuțele originale de înmatriculare și pașaportul tehnic cu care alerga în tinerețe. De-a lungul timpului, în funcție de preferințele proprietarilor, a îmbrăcat și galben sau alb. În timpul restaurării, după trei sablări succesive s-a ajuns la verdele și grundul cărămiziu originale, de fabrică.

Străbunica

Ajungi repede la concluzia asta dacă petreci suficient de mult timp în compania celor două protagoniste. Deși provin din ere diferite, trăsăturile de familie sunt evidente. Ambele par făcute pe același calapod. Dimensiuni compacte, proporții atent studiate, fețe cu acel ceva și, bineînțeles, elemente și soluții tehnice ce par a fi rezolvate pe linia de producție. La Junior, spre exemplu, tija care susține capota se pune direct pe chederul care izolează compartimentul motor. Bănuiesc că la vremea respectivă italienii erau foarte încrezători în fiabilitatea noului model. La 4C, pentru a completa nivelul lichidului de parbriz trebuie să desfaci un ornament de plastic. Prins în patru șuruburi.

Unul dintre primele lucruri pe care le-am observat când am pus mașinile laolaltă au fost jantele. Sunt fanul declarat al jantelor cu fante inelare, un fel de semnătură Alfa Romeo, dacă vreți. Variante ale acestora sunt pe 8C, pe SZ de exemplu și pe mai toate modelele de serie. Mi-ar fi plăcut să le văd și în acest caz. Totuși, dacă vă uitați cu atenție, veți observa că cele de la 4C par o reinterpretare modernă ale celor de pe Junior.

Alfa Romeo 4C este răspunsul companiei pentru fanii care așteptau un urmaș veritabil al coupe-urilor sportive din anii ‘80. În imaginația mea, cred că atunci când s-a dat undă verde proiectului, inginerii și designerii au avut mână liberă. Primii au vrut să facă un monopost dar, au fost obligați să vină cu o soluție pentru două locuri. Au dezvoltat o structură monococă din fibră de carbon care să primească un motor central-spate. Apoi au plecat la cafea. Poate și din cauza costurilor crescute, altcineva s-a ocupat de puntea față. Aceasta vine cu o geometrie aparte din fabrică și indiferent ce reglaje îi vei face, ea va urma toate denivelările asfaltului și-ți va trage volanul din mână. Așa, cât să vadă dacă ești atent. Și, da! Se accentuează pe frânare.

Designerii au sculptat o capodoperă care, pe stradă, este confundată în mod constant cu Ferrari. Apoi au plecat la cafea. Poate și din cauza costurilor crescute, altcineva s-a ocupat de interior. Acesta vine cu elemente preluate de alte modele și materiale ieftine. Măcar banda de piele pusă pe post de mâner de ușă este o atingere interesantă. Nu spun că ar fi o mașină slabă, ci că este o Alfa excelentă.

Tinerețe

Entuziasmul specific tinerilor care încă și-au păstrat o doză de naivitate nu poate fi cumpărat sau mimat. Când vorbim de mașini, greutatea este călcâiul lui Ahile, pentru că în exces știrbește orice exuberanță. Cu aproape 900 kg, 4C are un raport putere/greutate care o pune cot la cot cu orice supercar. De asta și ajunge la 100 km/h cu start de pe loc în doar 4,5 secunde. Apoi, suplețea cu care se mișcă pe drum și rapiditatea cu care schimbă direcția te fac să o compari cu o dansatoare de salsa. Pentru că are pachetul Race, ce include bară antiruliu mai groasă și amortizoare mai tari, ai impresia că nici măcar nu se înclină în viraje. Totuși, vei simți orice impuls de la roți pentru că direcția nu e asistată. Când ești cu gazul la podea, cutia cu dublu ambreiaj schimbă excelent, iar fiecare schimbare de treaptă este însoțită de pârâituri specifice în evacuare. Artificiale, ce-i drept.

Cum insonorizarea este teoretic absentă, auzi orice firicel de praf mai mare care se lovește de caroserie, vântul își vede necontenit de monologul lui, doar șuieratul turbinei aduce o tușă tehno acestei partituri. Zgomotele sunt atât de clare că mi-a fost greu să potrivesc viteza de deplasare cu tot ce aud. Lucrurile încep să se lege abia când te apropii de 100 km/h. Fără doar și poate, Alfa 4C este o unealtă de circuit. Un mare plus al greutății este că frânele și pneurile rezistă mult mai mult, iar motorul cu cilindreea de aproape 1,8 l consumă puțin, chiar și alergat. Singurul lucru ce trebuie schimbat este scaunul standard care, deși subțire și aparent profilat, nu oferă suficientă susținere laterală.

Alfa 1300 GT Junior, la cei 50 de ani ai săi, este exemplul perfect că vârsta e doar un număr, chiar dacă atunci când treci de la 4C la ea simți cum toată mașina se înclină puțin când te urci la bord. Pornește cu un glas ușor gutural specific motoarelor pe carburație și apoi devine mai rotund. Pleacă de pe loc cu o naturalețe surprinzătoare și nu are nicio problemă să țină pasul cu traficul actual. Asta se explică în parte prin etajarea foarte scurtă a treptelor de viteză, diferența dintre vitezele 4 și 5 fiind de aproape 500 rpm.

Agilă grației masei totale reduse și cu o vizibilitate excelentă, este foarte plăcut de condus în oraș. În plus se adaugă și privirile aprobatoare ale trecătorilor. Problema ieșirii în trafic a mașinilor clasice este riscul unui accident. Cum șoferii contemporani sunt din ce în ce mai neatenți, o tamponare se poate transforma într-o situație cu adevărat neplăcută.

0-100 în 4,5 s. Uită-te bine! Nu o să vezi prea mult spatele ăsta frumos.

Această Alfa Junior a fost restaurată în doi ani și jumătate și, din spusele celor implicați direct, cineva trebuie să fie foarte motivat să înceapă lucrul la o alta. Se deslușește greu logica italienilor în montarea diverselor ornamente sau a chederelor, iar dacă se demontează ceva, va fi dificil de așezat în aceeași poziție. Pentru a înțelege originalitatea tipic italiană vă dau exemplul casetei de direcție cu ale sale 54 de bile fără niciun rulment sau element de fixare. Muncă de ceasornicar. Cu cât găsesc mai multe particularități sau defecte la aceste creații care ne încântă privirile, cu atât am impresia că îți transmit ceva. Dacă ai așa ceva în garaj vei ajunge inevitabil să te atașezi de ele. Suntem oameni în toată firea și nu putem spune că mașinile ar avea spirit dar, cu siguranță mișcă sufletul.