Acasă EcoWheels Test cu Honda e, Honda Jazz & Honda Jazz Crosstar: Cochet E le

Test cu Honda e, Honda Jazz & Honda Jazz Crosstar: Cochet E le

0 comentarii

Este a doua întâlnire cu fiecare în parte, însă prima în echipă. Honda are, în momentul de faţă, una dintre cele mai interesante (și tentante!) oferte de vehicule urbane realmente eco – de două ori Jazz și un „e” plin de personalitate.

O zi întreagă am bătut Bucureștiul, de la nord la sud și retur, căutând locuri care să nu fie prea posomorâte de vremea care luase un „azimut” greșit în debutul primăverii. Aveam trei mașini funky, iubitoare de urban, iar una dintre ele nu era chiar cea mai fericită. De ce? Pentru că Honda e, un vehicul cu propulsie 100% electrică, etalează o autonomie maximă de 210 km, însă nu la temperaturi care pun la încercarea bateria de acumulatori. Chiar și așa, ar fi fost imposibil să batem la poarta celor aproximativ 150 kilometri disponibili într-o zi de iarnă, în traficul din capitală…

Deși sunt colege de generaţie, între cele două limbaje de design există o discrepanţă considerabilă. Numai bine, atât pentru conservatori cât și pentru clasici.

În primul rând, cine sunt domniţele? Păi, dacă despre e deja am spus că este un EV, unul dintre cele mai frumoase și – permiteţi-mi figura de stil – logice din peisajul auto actual, celălalte două sunt fraţi buni-buni, gemeni cu acte în regulă. Iar cum și la gemeni se pot sesiza mici diferenţa, între Honda Jazz și Honda Jazz Crosstar există câteva deosebiri perceptibile doar de un ochi atent.

Jazz cu o notă mai sus

De ani de zile, în gama Honda există modelul Jazz, un automobil care se aliniază tiparului clasei mini, dar care a venit mereu cu atuuri preluate, parcă, din segmente superioare. Și în cazul generaţiei actuale se păstrează acest considerent, în special la capitolul spaţiu interior, la organizare și versatilitate și la calitatea materialelor de la bord.

Jazz Crosstar este o adaptare la pretenţiile actuale ale clientelei, care a migrat de ceva timp masiv către SUV-uri și variante crossover. Practic, Honda a luat un Jazz, i-a adăugat elemente de design exterior (bare de amarare, bandouri de protecţie inspirate din lumea off road), i-a conceput o tapiţerie specială, mai rezistentă la contactul cu apa și – cea mai importantă intervenţie tehnologică – i-a recalibrat complet sistemul de suspensie, cu noi arcuri și amortizoare, care îndulcesc ţinuta de drum și oferă un plus la capitolul înălţime.

Exceptând cele amintite, Jazz și Jazz Crosstar sunt identice, atât la interior cât și din punctul de vedere al sistemului de propulsie. La acesta vom poposi o idee mai târziu, căci în el stă adevărata putere a gamei Jazz. Revenind la interior, pentru mine, cel puţin, este una dintre cele mai tentante oferte din clasă.

Honda Jazz defilează cu unul dintre puţinele sisteme hibrid veritabile de pe piaţă. Iar consumul urban de puţin peste 4 l/100 km este argumentul suprem.

S-o spun pe aia dreaptă: Jazz nu te cucerește prin frumuseţe. Design-ul, chiar dacă, în general, este o chestiune eminamente subiectivă, poate trece de data asta, fără teama că aș greși grav, drept atrăgător doar la nivel de public asiatic. Însă dacă depășești acest aspect și faci cel mai inspirat pas, anume să pătrunzi la bord, ai urcat și prima treaptă spre câștig. Spaţiul interior este organizat temeinic și nu-ţi lasă nicio secundă impresia de vehicul îngrămădit. Ba din contra! Chiar și pe banchetă este mult spaţiu, inclusiv la genunchi, iar dacă vreodată portbagajul de 304 litri (1.205 cu spătarul banchetei pliat) nu oferă suficient volum, Honda a echipat Jazz cu ingeniosul sistem „ Magic Seats”.

 

Pe cât de banal, pe atât de folositor, Magic Seats permite rabatarea șezutului banchetei, la fel ca în cazul unei strapontine dintr-o sală de teatru, generând astfel un spaţiu generos de cargo în spatele scaunelor, pe podea. N-aș vrea să le dau acum idei agricultorilor, dar ar intra ceva saci de cartofi acolo, ca să glumesc puţin.

Și mai este planșa de bord, genial de bine organizată. Elementul central este ecranul sistemului multimedia, puternic upgradat faţă de modele precedente, care înglobează majoritatea funcţiilor și informaţiilor de interes. Acesta oferă posibilitate de conectare Apple Car Play și Android Auto. Comenzile pentru sistemul de climatizare sunt super simple, iar volanul, căci îi sunt fan, este foarte bine desenat și cu o serie de comenzi plasate inteligent.

Aș mai remarca instrumentarul de bord, în fapt un ecran digital cu aspect vintage, de consolă de jocuri, și multitudinea de spaţii pentru depozitare, care culminează cu cele două torpedouri și cu suporturile pentru pahare prevăzute atipic, în lateralele planșei de bord (chiar în dreptul aeratoarelor, care pot ţine astfel o cafea caldă sau un suc rece. Inteligent!).

Bomboana: Honda e

Aș mai fi lăudat mult și bine interiorul lui Jazz, pentru că pur și simplu este foarte pe gustul meu, numai că trebuie să mai las ceva rânduri pe hârtie și pentru Honda e. Și oricât mi-ar plăcea Jazz-ul (și la propriu și la figurat), Honda e m-a dat pe spate de la primul contact, la Salonul Auto de la Frankfurt. Reîntâlnirea, pe stradă, m-a făcut să mă îndrăgostesc de model, chiar dacă pentru mulţi se produce un moment de panică atunci când sunt citite datele tehnice – în special cele legate de autonomie.

 

E drept, în România suntem obișnuiţi să ne punem plase de siguranţă chiar și la alte plase de siguranţă, în sensul că ne-am călit deja de zeci de ani cu minusurile infrastructurii. Just! Însă conceptul Hondei e trebuie înţeles, în primă fază, apoi adoptat.

Pentru Jazz poţi primi un bonus de 10.000 lei de la statul român, iar Honda e se califică pentru cei 45.000 lei oferiţi prin Rabla Plus.

Honda e este strict un automobil urban, unul la care să apelezi doar ca o excepţie pentru excursii ceva mai lungi, pe care să le planifici niţel în funcţie de staţiile de încărcare. Este extrem de atrăgător, chiar superb din punctul meu de vedere, lăsând impresia că a venit dintr-un viitor apropiat. Design-ul de concept car, lipsa oglinzilor laterale, înlocuite de camere de luat vederi, tușele simple însă pline de personalitate, toate îl fac o prezenţă extrem de agreabilă.

Îndrăzneala de la exterior continuă și la interior, în special în zona frontală. Planșa de bord este fabuloasă, integrarea ecranelor care preiau funcţia oglinzilor laterale este foarte inspirată raportat la reflexele unui șofer (considerabil mai bine decât în cazul lui Audi e-tron, de exemplu), iar materialele folosite și ergonomia sunt la rand de artă. Nu același lucru l-aș putea spune despre banchetă, una ce pare împrumutată dintr-un autocar de buget, fără niciun fel de profilare sau spectaculozitate. E drept, locurile din spate nu sunt chiar pentru premianţi, în cazul de faţă.

Despre portbagaj nu pot spune decât că poate acoperi nevoile de cumpărături săptămânale ale unei familii moderne, asta dacă nu se exagerează cu baxurile de apă ori răcoritoare. Are 171 litri volum util, încă un argument pentru a nu considera Honda e chiar un model alături de care ai vrea să-ţi faci concediile…

Ca peștii în apă

Este o afirmaţie care se potrivește deopotrivă „familiei” Jazz și Hondei e. Bomboana se conduce spectaculos prin oraș, chiar dacă cei 113 kW (154 CP) par puţini în timpurile sutelor și sutelor de cai. Gabaritul redus și formele care-ţi permit foarte ușor să o încadrezi în spaţiu, direcţia destul de ușoară și cu o rază de bracaj care-ţi bulversează mintea, de doar 4,3 metri, care ar face ca o întoarcere din trei mișcări să fie necesară doar pe o alee îngustă, senzaţia de spate care împinge, datorită soluţiei cu punte motoare spate, centrul de greutate coborât, toate contribuie la un mariaj foarte fericit între șofer și automobil. Alături de BMW i3, Honda e este printre puţinele automobile electrice care sunt deopotrivă eficiente și distractive. Mergeţi la un drive test, s-ar putea să se lase cu nostalgii.

Am lăsat la final uzina de forţă a lui Honda Jazz, argumentul suprem pentru alegerea unui automobil care nu este tocmai ieftin, dar își merită toţi banii pentru ce știe să facă. Ce este e:HEV? Denumirea controlată e:HEV face referire la sistemul Honda i-MMD (intelligent Multi-Mode Drive). În cazul lui Jazz, ansamblul propulsor este alcătuit dintr-un motor electric de tracţiune, un motor termic, un generator și o baterie de acumulatori.

Jazz nu se poate încărca electric de la o sursă externă. Honda e suportă 50 kW/oră de la o staţie de putere și doar 6,6 kW/oră de la un wallbox casnic.

Dacă de obicei, în cazul unor sisteme hibride, motorul electric asistă motorul termic, reţeta Honda este diferită, motorul termic fiind cel care asistă. Practic, în majoritatea cazurilor și situaţiilor de exploatare, motorul electric care dezvoltă 80 kW/109 CP și 253 Nm propulsează singur vehiculul, luându-și energia necesară din bateria de acumulatori dedicată (tehnologie litiu-ion) – vehiculul poate rula pur electric (modul de funcţionare Electric Drive) pentru 2 kilometri – sau de la generatorul antrenat de motorul termic.

Cel din urmă, care are o putere maximă de 98 CP, funcţionează în mai bine de 80% din timpul de rulare al automobilului doar ca producător de energie pentru motorul electric (modul Hybrid Drive). Există un al treilea mod de funcţionare, botezat „Engine Drive”, care intervine doar la sarcini parţiale, la viteze medii de croazieră, când nu este nevoie de un cuplu motor mare pentru propulsarea vehiculului. Abia atunci motorul termic antrenează direct roţile și nu mai este folosit drept generator de energie pentru motorul electric.

Dacă unii ar fi tentaţi, poate, să strâmbe din nas că puterea maximă a lui Jazz – 80 kW/109 CP – este prea mică, le-aș spune că datorită greutăţii de doar 1.228 kg și mai ales setup-ului dinamic implementat de Honda, valoarea este mai mult decât suficientă. Îndemnam mai sus la un test drive cu Honda e, același îndemn îl fac și pentru cei care „încă nu ascultă Jazz”. S-ar putea să se răzgândească instant.

Date tehnice Honda e

154 CP, 315 Nm, 4×2 • 35,5 kWh, 18 kWh/100 km, 210 km WLTP, 50 kW • 0-100 km/h în 8,3 s, 145 km/h •
de la 39.980 euro, cu TVA

Date tehnice Honda Jazz e:HEV

1.498 cmc, 109 CP, benzină + motor electric de tracțiune, 4×2 • 4,5 l/100 km, 104 g CO2/km • 0-100 km/h în 9,5 s, 175 km/h • de la 23.850 euro, cu TVA

Date tehnice Honda Jazz Crosstar e:HEV

1.498 cmc, 109 CP, benzină + motor electric de tracțiune, 4×2 • 4,8 l/100, 110 g CO2/km • 0-100 km/h în 9,9 s, 175 km/h •
de la 26.950 euro, cu TVA

Text publicat în revista EcoWheels numărul 21.

Citește și

Lasă un comentariu