Acasă EcoWheels Test cu Mercedes-Benz EQC: La trecutu-ți mare, mare viitor

Test cu Mercedes-Benz EQC: La trecutu-ți mare, mare viitor

0 comentarii

E tiltul unui editorial scris de Cătălin Ștefănescu, cel mai vechi ambasador Mercedes-Benz în România. L-am preluat pentru că rezumă perfect acest test. Am rulat la volanul „viitorului” prin peisajul „trecutului”. Mai exact, ne-am bucurat de liniștea lui Mercedes-Benz EQC printre dealurile cu sonde vechi.

A fost supranumit „Aurul negru”, fiind atât de prețios încât a dezgropat din nisip, la propriu, țări ascunse printre dune. A transformat oameni simpli în milionari. Deși a fost descoperit acum câteva mii de ani, petrolul a fost folosit la adevăratul său potențial abia în ultima sută de ani. Pe vremuri era utilizat fie ca sursă de energie pentru iluminatul cu lampă, fie ca un inflamator pentru armele grecilor, fie ca soluție de ungere a osiilor pentru carele romanilor. Astăzi stă la baza mobilității cotidiene. Petrolul a pus în mișcare automobilele de mai bine de 100 de ani. Inevitabil, lumea s-a îndrăgostit iremediabil de această formă de mobilitate, care a venit la pachet cu performanțe impresionante, dar și cu o poluare accentuată a mediului înconjurător.

Un decor încărcat de istorie

Tocmai această consecință a dus la apariția a tot mai multe modele electrice. Așa că, după ce ne-am obișnuit și delectat cu nume de performanță ca AMG, M, RS sau R-Line, este cazul să ne obișnuim și cu numele mărcilor dedicate eficienței: EQ, e-tron, i sau ID. Și fix asta am încercat să facem și noi: am aprofundat primul SUV electric din istoria Mercedes-Benz, adică EQC. Și nu puteam face asta într-un decor oarecare. Am ales chiar dealurile presărate cu sonde din apropierea Ploieștiului. Zona este încărcată de istorie, aici fiind ascunse zăcăminte importante de țiței. De altfel, se pare că prima rafinărie de petrol din lume a fost construită în România, în 1856, la periferia orașului Ploiești.

Într-un decor atât de încărcat de istorie și însemnătate economică pentru România, am rulat sfidător cu un Mercedes-Benz EQC. Practic, preț de câteva ore, sondele galben-albastre au făcut cunoștință cu viitorul.

Cine este Mercedes-Benz EQC?

Mercedes-Benz EQC este primul produs al gamei de modele electrice EQ. Este un pionier, dezvoltat pe platforma lui Mercedes-Benz GLC. Deci vorbim despre un SUV de dimensiuni compacte, care se poziționează între Jaguar I-Pace și Audi e-tron. Asta înseamnă suficient spațiu pe bancheta din spate și un portbagaj de 500 de litri, cu numai 50 de litri în minus față de GLC. Dincolo de spațiul generos, trebuie să vorbim și despre o consecință a faptului că nu vorbim despre o platformă gândită de la zero pentru modele electrice. Mașina se apropie de 2,5 tone, din care vreo 680 de kilograme sunt reprezentate de baterie.

De la o priză rapidă de 110 kW, Mercedes-Benz EQC
se încarcă de la 10 la 80% în doar 40 de minute.

Această masă generoasă se simte pe viraje, unde mașina prezintă ruliu, dar mai ales pe frânările puternice, unde simți inerția celor 2.5 tone. Dar să îți propui să mergi tare cu un EQC pe viraje e ca și cum ai încerca să bei doi litri de Cola pe nerăsuflate. Ai putea să o faci, dar nu e confortabil pentru tine și nu dovedește nimic. Mai ales că producătorul din Stuttgart se referă la mașina asta ca la Mercedes-ul mașinilor electrice. Și aici nu greșește cu nimic. Mașina este foarte confortabilă. Plutește peste limitatoarele de viteză și peste alte denivelări.

Putere generoasă

Să nu uităm pentru ce ne-am adunat aici. Mercedes-Benz EQC a rulat în deplină liniște printre sondele care scârțâiau obsesiv, ca picătura chinezească. Cele două motoare oferă o putere totală de 408 cai putere și un cuplu extrem de generos, de 760 Nm, care face fix ce te aștepți: te izbește cu capul de tetieră de fiecare dată când implantezi un picior zdravăn în accelerație.

Navigația sistemului MBUX poate calcula un traseu în funcție de punctele de încărcare și autonomia mașinii.

Decorul se derulează rapid și stomacul e undeva în gât. Până la urmă, în anumite momente, Mercedes-ul mașinilor electrice poate fi și AMG-ul mașinilor electrice. Exagerările de acest gen solicită destul de tare bateria, care are o dimensiune generoasă: 85 kWh.

Priză de 22 de kW oferită cadou clienților

În condiții ideale (WLTP), Mercedes-Benz anunță o autonomie oficială de 407 kilometri, însă realitatea poate fi alta. Mai ales dacă alegi să folosești EQC pe timp de iarnă. Trebuie să iei în calcul temperaturile scăzute și faptul că vei avea un consum de 33 kWh/100 de km. Dacă o să parchezi mașina doar afară, atunci obișnuiește-te cu ideea unei autonomii de 220 de kilometri. Dacă ai un garaj, atunci vei putea să aspiri la vreo 270 de kilometri. Cert este că ai nevoie de priză acasă. Iar pentru asta vine în ajutor tot Mercedes-Benz, care promite că la achiziția unui EQC, fiecare client din România va primi acasă (GRATUIT) și o stație de încărcare Elvi EVBox de 22 kW de la Engie România, în valoare de 1.500 de euro (TVA și montaj incluse).

Bateria are garanție 8 ani sau 160.000 de kilometri.

Bateria modelului german poate trage până la 110 kW de la o priză rapidă, însă când vine vorba de o priză AC, încărcarea se poate face cu 7.4 kW. Ceea ce înseamnă că fiecare oră de încărcare va aduce între 25 și 35 de kilometri autonomie. 

Bateria lui Mercedes-Benz EQC ne-a ajuns pentru această plimbare printre bătrânele sonde de la Ploiești. Ba chiar am mai avut vreo 100 de kilometri de autonomie prin București. Semn că, fie iarna cât de grea, dacă ești cumpătat și înțelegi cum funcționează o mașină electrică, trăiești deja în viitor.

Date tehnice Mercedes-Benz EQC

două motoare electrice, 408 CP, 760 Nm, 4×4 · 22 kWh/100 km, 407 km, 110 kW, 85 kWh ·
0-100 km/h în 5,1 s, 180 km/h · de la 74.820 €

Text publicat în revista EcoWheels numărul 20.

Citește și

Lasă un comentariu