Desprinsă parcă din benzile desenate, această portocală mecanică pare o concepție a Coiotului pentru a-l prinde pe Road Runner, capabilă eventual să și zvoare. Când îi descoperi povestea, devine un anime japonez plin de tâlc, în care fiul construiește o mașină pentru tată și ajunge să o conducă chiar el.
E un rucsac cu motor de Hayabusa, ce s-o mai lungim. Poate că nu vă dați seama din prima de lucrul ăsta pentru că Robert, campion național de karting, are un fizic de pilot. Dar aspectul devenea clar când îi dădeam eu târcoale, cu constituția mea de bucătar-șef.
Treaba e cât se poate de simplă. Te urci în ceva care a pornit în viață ca Polski Fiat și, dacă încapi în scaun, te legi strâns cu centurile de un motor care livrează o putere de 150 CP la roată, undeva pe la 12.200 rpm. Pentru cei fără suficientă experiență, cum e ea scurtă, îngustă și foarte nărăvașă, se va dovedi imediat rețeta perfectă pentru un picnic ad-hoc în natură.
Robert nu e la prima intervenție năstrușnică de genul acesta cu mașinile. Pentru proiectul său de licență, știind că există un motor Hemi de 6,1 litri cumpărat din America, în garaj, s-a apucat împreună cu doi colegi să-l monteze pe un Audi 80, cu toate cele necesare pentru a fi o mașină de curse.
Dar, să rămânem la Fiat 126, acolo unde trebuie să fii puțin jucăuș ca să observi întregul potențial. Este o mașină cu două uși, desenată de italieni, care are motorul amplasat în spate și o masă totală în jur de 600 de kilograme. Dacă nici așa ceva nu-ți aprinde imaginația, nu știu ce ar putea s-o facă.
Oul sau găina?
Mai întâi a fost mașina. Și a fost gândită pentru tată. Exista o oarecare afinitate în familie pentru acest model, de pe vremea când încă se fabricau, iar polonezii veneau cu ele pline ochi și își făceau de treabă pe la noi. Proiectul a plecat de la un exemplar al acestor cutii de chibrituri cu scopul de a pregăti o unealtă pentru lupta de pe traseele de Viteză în Coastă. Cum era și normal, procesul de transformare a început prin a se renunța la ce nu era util. S-au oprit când nu prea mai aveau ce da la o parte, rămânând doar plafonul, stâlpii și aripile.
Construcția a început cu podeaua și structura ei de rezistență, apoi s-a trecut la roll-cage. În timp, cu măsurători și viziune, s-a ajuns la un șasiu tubular, îmbrăcat de ce a rămas din vechea caroserie și multe elemente făcute din fibră de sticlă. Celor care n-au schimbat vreodată nici măcar o roată le va fi greu să înțeleagă ce s-a întâmplat acolo exact. Poate doar cei care știu să facă diferența între un șurub cu cap bombat și unul cilindric, cu locaș hexagonal, să priceapă nivelul de precizie și proiectare necesar pentru a face lucrurile să arate atât de elegant.
Custom Race Car 001 – anunță o plăcuță prinsă pe acel șasiu tubular. Prima dintre multe care vor veni, sperăm. La cum îi știm, și mai îndrăznețe.
Apoi a fost motorul. Era nevoie de ceva care să încapă în sertarul ce ținea odată locul banchetei. Ceva ușor bombastic. Ceva ce l-ar lega pe Jerry de coada lui Tom, ca să-l trimită pe Lună. Un motor de Hayabusa! Zis și făcut.
S-au conceput suporți pentru motor, s-au pus în fostul portbagaj, între faruri, un radiator și două electroventilatoare pentru răcire, iar pentru distribuția puterii între roți s-a ales un diferențial autoblocant Torsen. Pentru reglaje mai ușoare ale suspensiei s-a recurs la montarea unor fuzete de la Ford-urile vechi, cele pentru puntea față având două bascule.
Tatăl pilot
Ați văzut „Initial D”? Este un anime japonez cu originalul Hachi Roku (inspirația pentru Toyota GT 86) și dacă știți mașina nouă, acolo aflați și motivul animației acelui pahar cu apă. Chiar dacă nu știți despre ce e vorba, urmăriți-mă! Ei bine, din toate întâmplările auzite, una mi s-a așezat în minte un pic mai altfel. La o etapă de viteză în coastă, cum îi place să puncteze Istvan, tatăl, pe un palier de viteză mașina începe să capete voință proprie. Reduce, iar Fiat-ul se potolește. Revine cu gazul la podea, iar după o anumită viteză, micul Fiat vrea din nou să-și ia zborul. Și tot așa.
Pe măsură ce povestea, mi-l imaginam pe Istvan pilotând fără cască, grizonat, fumând și foarte relaxat, muncind micul Fiat Hayabusa la un regim care i-ar fi înroșit motorul dacă traseul ar fi fost mai lung. Ținându-l la limita dintre mașină și avion de mici dimensiuni, și-a dat seama ce se întâmplă.
Cum jumătatea Hayabusa din acest consorțiu are nevoie de răcire, sub motor nu exista podea. Se crea o presiune atât de mare încât curentul de aer ridica spatele mașinii. A găurit luneta până când a ajuns un fagure, apoi i-a dat mașina lui Robert.
Glumesc! Evident. Tranziția către Robert s-a făcut pentru că tânărul era mai potrivit pentru a se lupta cu mofturile „Hayabusei” dezlănțuite. 2017 a fost un an de teste, în care s-au remediat problemele apărute. Una dintre cele sâcâitoare a fost lanțul transmisiei finale. Fiind un motor fără volantă, nu are acea inerție care disipă forțe, iar acestea lovesc în cel mai slab punct. Mergeau la etape cu câteva lanțuri de rezervă ca să lege motorul de diferențial.
Deasupra unui comutator scrie NOS, în glumă. Dar, nu cred că motorul rămâne standard prea mult.
L-am văzut pe Robert prima dată la etapa de la Teliu. De fapt, am auzit mai întâi zumzetul acela cunoscut, abia apoi mașina. Între timp, până la ședința foto, printre achizițiile recente a fost un lanț folosit la dragsterele americane. Ăsta promite multe. Fără grija transmisiei, l-am surprins pe Robert accelerând de câteva ori fără rezerve.
Vedeam cum mașina se mută parcă din loc la fiecare urlet al evacuării, într-un fel care te face să-ți freci ochii și să te mai uiți o dată. E ca un personaj de desene animate care folosește dinamită pentru a ajunge undeva. Cu toate puse la punct așteptăm să vedem evoluția din următorul sezon a acestui fitil aprins.
