Driftul are ceva eliberator. Ne eliberează de platitudinile condusului convențional, de constrângeri și presiuni latente sau, ca în acest caz, de prizonieratul benevol în aria culturii auto occidentale. Apropo, are cineva un răspun bun la întrebarea: de ce nu își cumpără pasionații auto mai multe mașini japoneze?

Are un nume de fată cuminte, care ne amintește de celebra baladă rock Silvia’s Mother (Dr. Hook & The Medicine Show). Cuminte am spus? Cam cât de cuminte ar putea fi Silvia, fata cea turbo a lui Nissan? Bineînțeles, Nissan n-a făcut una singură, așa că mai este necesară o mică precizare: noi am dat peste un exemplar din generația S14A (cu facelift). Respectiva serie de coupe-uri mai este identificată și prin indicativul 200SX. Fericitul posesor al mașinii a recuperat-o într-o stare oarecum răvășită și a readus-o într-o bună formă, asta fără a-i aplica vreun tratament exagerat. Pasiunea lucidă nu naște monștri.

La fel de adevărat este că mașinile japoneze inspiră la personalizare. Poate că amprenta impersonală a designului lor (vorbim de tratările estetice nipone de dinaintea anului 2000) reprezintă un fond propice generării de viziuni proprii. Destule „japoneze” din ultimele două decenii ale secolului trecut lasă, la prima vedere, impresia unei coli albe de hârtie pe care sunt trasate câteva contururi sugestive și de la care poți porni pentru a crea ceva în virtutea unei viziuni spirituale proprii. Interesant este că automobilele respective au mai totdeauna proporții de ansamblu foarte frumoase, parcă anume lăsate fără detalii de identitate.

Cumva regăsim aici acea decență a samurailor care, în pofida înaltelor aptitudini de luptători, se îmbrăcau cât se poate de simplu? Având linii amplu curbate și caroserie în trei volume, Nissan Silvia S14A ar putea trece drept un coupe britanic cu 2+2 locuri de la Rover sau Jaguar (ceva ce englezii nu prea s-au obosit să facă, lăsând astfel cale liberă producătorilor niponi). Capota lungă dă de bănuit că acolo s-ar putea afla un motor cu configurație straight-six, numai că japonezii nu țin atât la fasoane cât țin la rezultatele realiste.

Din punctul lor de vedere, un bloc cu patru cilindri în linie și turbo a fost ceva preferabil. În fond, de ce să ai de urcat o plajă de mii de ture și să ai de acordat o atenție specială schimbării treptelor de viteză ca să te ții pe acolo (dacă motorul ar fi fost aspirat, de cilindree mai mare), când poți să dispui de un „punch” zdravăn aproape imediat după ce apeși pe accelerație? Japonezii știu ce vor și reușesc să transmită asta foarte clar prin intermediul automobilelor pe care le gândesc și le materializează.

Adeptul școlii japoneze

Cel care și-a împletit destinul cu al Silviei (cea pe care o vedeți în paginile noastre) se numește Daniel Tomescu și experiențasa de viață împreună cu tot felul de vehicule motorizate este cuprinzătoare. La un moment dat a fost „contaminat” cu motociclism. Ulterior, conform vorbei „cui pe cui se scoate”, a pus motocicleta deoparte pentru a pleca prin munți și văi cu automobile 4×4. Preocuparea aceasta l-a ținut în contact direct atât cu tehnica de condus pe aderență dubioasă, cât și cu necesitățile de punere la punct și optimizare tehnică ale mașinilor.

Beneficiul spiritual suplimentar al experiențelor în off road: dezvoltarea unei atitudini deschise și comunicative față de toți și de toate. Cu ce a rămas din acele vremuri: mașina sa „de iarnă” este un Nissan Patrol 3.0 td Y61. La un moment dat a simțit că mai are de abordat și altceva, cum ar fi senzațiile intense pe asfalt. Decizia de a-și achiziționa un Nissan Silvia 200SX a venit în prelungirea unor aventuri din prima tinerețe cu un Escort XR3i, un Fiat X1/9 Bertone și, mai recent, un Opel Kadett E GSI.

Un turbo și, deocamdată, vreo 280 CP. Tocmai bine pentru ca Silvia să-și facă mișcările din șold. Până acum, Daniel a insistat mai mult pe înțelegerea și punerea la punct a mașinii, dar are gânduri ambițioase pe mai departe.

La toate a avut semnificativ de lucru pentru a le reabilita și a le aduce la un nivel de performanțe avansat. Dar a făcut-o întotdeauna cu sete și cu tenacitate. În pofida unui entuziasm debordant, Daniel este rațional și cumpănit atunci când decide să pornească într-o direcție sau alta. Așa a făcut și cu alegerea Silviei. „Un GT-R ar fi fost cam prea mult pentru mine, atât ca tentație de a face nebunii pe stradă, cât și ca investiție. Iar Silvia stă bine la potențialul dinamic și se poate lucra la ea”, ne-a spus Daniel.

Deoarece ne aflăm într-o țară în care lucrurile sunt complicate, prima problemă de rezolvat cu Silvia a fost înmatricularea – după achiziție, Daniel a avut surpriza să constate că mai există în țară o mașină cu aceleași numere. Fiind omul care nu pierde timpul cu detalii, ci preferă să treacă la fapte, a soluționat situația procedând ca și cum ar fi fost primul importator al mașinii, obținându-și până la final numerele de Capitală. Apoi a urmat lucrul la mașină: vopsit, adăugat rollcage, scaune sport, suspensie, sistem de evacuare, jante – toate acestea în contextul în care toanele din funcționarea motorului se cereau a fi tratate pe rând. Deși Daniel are acum o mașină capabilă, totuși cochetează cu ideea schimbării motorului cu unul mai puternic.

Silvia e dornică să iasă în lume. Personalizată de Daniel, a căpătat o carismă cu tentă rebelă care pe noi ne-a impresionat cu prilejul întâlnirii pentru această sesiune foto crepuscular-urbană. Mai mulți dintre pasionații automobilului o vor putea admira, foarte probabil, cu prilejul evenimentelor EuroCar Meeting – în a căror organizare este, de altfel, implicat și Daniel.