Opera de la Honda? Da. Chiar așa. Sunt în fața Operei de la București, punctul de plecare în road trip-ul meu până la Opera din Viena. Voi parcurge acest drum la bordul operei de la Honda: 1,6 litri diesel, bi-turbo și 160 CP, cutie de viteze automată cu 9 trepte și tracțiune 4×4. Doamnelor și domnilor, noul CR-V are cuvântul pentru următorii 2.240 de km!
Honda are tradiție în segmentul SUV-urilor medii. Prima generație de CR-V a fost lansată în anul 1997, iar de atunci peste 800.000 de unități și-au găsit proprietari. Este un model de succes – in 2015 a fost cel mai bine vândut SUV din lume – care se bucură de un segment de clienți educați și care văd în CR-V o alternativă la clasa premium formată din GLC, Q5 sau X3.
Motor diesel de 1.6 litri
Anul 2015 aduce un facelift binemeritat, un plus de rafinament și multă tehnologie. Pentru a înțelege acest model, am ales un road trip București-Viena, iar ca punct de plecare Opera de la București, o clădire care, din punctul meu de vedere, împărtășește aceeași filosofie cu acest CR-V. Mai mult, ambele doresc să “concerteze” în liga celor mari, iar Opera de la Viena este adevărata provocare.
Transpusă în domeniul auto, aceasta este clasa SUV mediu premium, un loc în care CR-V dorește să-și facă intrarea prin noua motorizare diesel de 1,6 litri bi-turbo și 160 CP, cutie de viteze automată cu 9 trepte, tracțiune 4×4 și dotări alese. Este ora 5 dimineața, București, și mă așteaptă puțin peste 1.050 km într-un interior garnisit cu cele mai noi tehnologii Honda oferite de nivelul de echipare de top.
În ceea ce privește modificările de ordin estetic, acestea nu au făcut decât să cizeleze un design pe care fie îl iubești, fie îl urăști, dar care lasă să se ghicească viața bună de la bord.

București – Sibiu – Deva – Arad
Zgomotoasă la pornirea la rece, motorizarea își drege rapid vocea, pe măsură ce treptele de viteză sunt schimbate atât de rapid și de lin încât nici măcar un val nu se produce în paharul meu de cafea. Aleg varianta București – Sibiu – Deva – Arad, un drum care-mi răpește 9 ore, în condițiile în care discutăm de numai 600 km. Mașina știe acest lucru și parcă insistă să mă relaxeze cu ajutorul sistemului Honda Connect care dispune de internet radio, conectivitate Bluetooth, navigare pe internet, navigaţie prin satelit şi cameră pentru deplasarea în marşarier.
Spațiul interior a fost printre punctele forte ale modelului și în continuare am la dispoziție mult loc și un sistem inteligent de organizare a portbagajului. În spate, cu bancheta rabatată, încap două biciclete sau, în cifre, 1.648 litri. Honda este acea marcă pe care o înțelegi mult mai bine din spatele volanului, iar CR-V mă îmbie la acest lucru.
“Motorist de profesie”, odată cu versiunea facelift a lui CR-V, Honda aruncă pe piață motorizarea de 1,6 litri diesel bi-turbo și 160 CP, disponibilă opțional alături de noua cutie de viteze cu 9 trepte construită în colaborare cu ZF.
Noul propulsor de 1,6 litri cu două turbine și 160 CP, care îl înlocuiește pe 2,2 l și 150 CP, alături de noua cutie de viteze automată cu 9 trepte sunt motive strașnice ca să-i acorzi un road trip. Pentru numai 1.700 euro în plus, primești o cutie de viteze de cea mai nouă generație, foarte plăcută la condus în oraș, dar cu un mod Sport care mai poate fi îmbunătățit. Asta am descoperit pe drumurile din România pline de camioane, unde depășirile sunt o necesitate și o chestiune de siguranță.
Valea Oltului avea să-mi ofere o conversație plăcută cu direcția, pe cât de grea, pe atât de „vorbăreață”
Cei 600 de km au fost în mare parte parcurși pe drumuri naționale cu o singură bandă pe sens, iar după mai multe încercări, am descoperit că la depășiri ajută cel mai mult modul normal și retrogradare cu ajutorul padelelor din spatele volanului. Modul Sport crește turația cu aproximativ 500 rpm, dar cutia răspunde cu o oarecare întârziere. Valea Oltului avea să-mi ofere o conversație plăcută cu direcția, pe cât de grea, pe atât de „vorbăreață” Chiar și atunci când puntea față este sabotată de acele denivelări specifice unui traseu tranzitat de multe tiruri. Tot atunci își arată eficiența și sistemul de tracțiune gestionat electronic 4×4 și numărul mare de sisteme de siguranță care aplică mici corecturi pentru ca tu, cel de la volan, să rămâi uimit de „cât de bine stă”.

Fără a putea spune că mă aflu la volanul unui 4×4 cu veleități pentru off-road (nu are diferențial blocabil, iar tracțiunea este mai mereu pe roțile din față), în condiții de aderență scăzută și când roțile din față tind să alunece, cuplajul electronic central transmite eficient și fără șocuri până la 50% către puntea din spate.
Las în urmă vama de la Nădlac și noi orizonturi se deschid – motorul își face treaba într-o liniște deplină și la turații de 1.750 rpm la 110 km/h în treapta a 8-a. Încep să folosesc și modul cruise control și observ că turația crește cu 500 rpm, iar cutia decide să retrogradeze o treaptă chiar și la 130 km/h, când turometrul indică 2.250 rpm în treapta a 8-a.
Reducerea de cilindree este compensată, pe hârtie, de cea de a doua turbină; în realitate are nevoie de ceva mai multe ture – de la 2.500 rpm pentru a depăși la viteze mai mari de 110 km. Caracterul dinamic este influențat pozitiv și de suspensia recalibrată (amortizoare noi, bucși noi și o nouă geometrie), ecartamentul mărit cu 15 mm, scăderea în greutate și cei 10 CP în plus).

Ajuns în fața Operei de la Viena, Honda CR-V se simte special, într-o mare de SUV-uri cu uniformă. Urmează ședința foto, apoi un snițel + weissbier și mâine drumul de întoarcere, cu o scurtă oprire la Parndorf.
Și încep să zâmbesc. Este de la drum? Este de la CR-V? Este de la…? Zâmbesc. Este!
