Morgan Cabriolet: Timpul? Asta ce mai e?

Un nume cât se poate de anglofon: Morgan. Un design reprezentativ pentru genul roadster antebelic. Un spectru de senzații copleșitor. În continuare, precizările devin mai greu de făcut.

Lumea automobilelor rare este ceva extrem în sine, conținutul său constând din tot felul de obiecte, la rândul lor, extreme. Pot fi mașini de epocă autentice și (eventual) unice, pot fi replici (mai mult sau mai puțin inspirate) ale unor mașini de epocă, pot fi realizări moderne tratate în manieră retrodesign, pot fi serii așa-zis iconice (cuprinzând mai multe generații) și așa mai departe. Toate acestea fac referire la istoria automobilului „in integrum”. Din câte știm noi, un singur sportscar vine ca o acoladă asupra istoriei auto cu patru roți pentru un număr impresionant de decenii, pe intervalul dintre 1936 și 2019 (vorba englezului: and counting!).

Cu cât reziști mai mult, cu atât vei fi mai greu doborât — chiar dacă inamicul este însuși necruțătorul timp. Dacă te prezinți la oficiul de turism temporal și spui doar „Morgan Roadster”, nu se știe în care dintre acești 83 de ani vei primi cazare (probabil că între 1939 și 1945 se oferă reduceri, dar – atenție! – este stresant și riscant!). Pentru că nu sunt un turist temporal, mă văd constrâns să scriu articolul de față strict din perspectiva anului 2019. Dacă la sfârșit o să vreți să dați cu tomate, înțeleg de pe acum.

Așadar, suntem în 2019 și sâmbătă, pe data de 23 martie, au fost prezente la startul sezonului Romanian Retro Racing cinci exemplare Morgan Roadster. Le-am văzut pe toate parcate aliniat în parcul închis al competiției. Nu puteai să spui dacă vreunul este de dinainte de război sau producție 2018 – asta pentru că proprietarii lor au o grijă ridicată la rang de manie să le păstreze la o stare cât mai apropiată de cea gen „tocmai scos din cutie”.

Debut: 1936. Produced for 83 years. And counting…

Când nu știi cum să fii mai exact, fă o medie – fie și aproximativă. Destinul m-a ajutat copios în acest sens, deoarece mașina lui Ovidiu Ionescu (om de referință la Oldtimer Studio) era din 1952. Fără doar și poate, exemplarul de față este o carte de vizită mai mult decât elocventă pentru posesorul său și pentru activitatea pasional-profesională a acestuia.

Ce spuneam mai devreme? Mașini asamblate de-a lungul a peste opt decenii și care arată cam la fel, indiferent de anul de fabricație? În asta constă unicitatea mărcii Morgan. De fapt, ele arată întocmai ca în a doua parte a anilor ’30. Ce-i drept, partea lor tehnică a evoluat în timp, însă nu în manieră sincronizată la cursul tehnologiei, ci cu calm englezesc. Au evoluat sistemele de frânare, direcția, câte ceva pe la șasiu, câte ceva pe la structura din lemn stratificat a caroseriei și unele elemente de finisare interioară.

Cât despre motorizări și transmisii, furnizorii acestora au fost schimbați din timp în timp, în funcție de considerațiile specialiștilor casei. Pe la jumătatea secolului trecut, s-a renunțat la motorizarea Standard (da, e numele propriu – variantă scurtă – al producătorului Standard Motor Company din Coventry) de 1,8 litri și a fost adoptată una de 2,1 litri, cunoscută de la sedanurile Standard Vanguard. Mai precis, este vorba de 4 cilindri și despre o cilindree de 2.088 cmc și 68 CP, distribuția fiind cu un arbore cu came în blocul motor. Masa proprie a mașinii nedepășind 864 kg, rezultă abilități dinamice realmente bune pentru anii ’50.

După cum am avut prilejul să constat, inclusiv în zilele noastre, performanțele acestui exemplar din 1952 pot fi trecute la categoria „răsărite”. Senzațiile sportive în mers sunt nefiltrate și, prin urmare, cu atât mai prețioase. Surprinzătoare (cel puțin pentru cineva care nu are permis de conducere decât de 30 de ani) sunt foarte buna stabilitate a mașinii și confortul rulării. Și ar mai fi ceva: m-am așteptat să aud tot felul de zăngănituri pe la încuietorile ușilor sau pe la bord și să văd fluturând discret aripile sau capotele. Ei bine, nici vorbă de așa ceva.

Perfecțiunea simplității: material structural și decorativ, simultan. Lemnul stratificat vizibil pe bord face parte din rama caroseriei. Șasiul e în întregime metalic.

Roadsterul Morgan este o mașină nebănuit de țeapăn închegată. Fiecare dintre micile sale detalii vizibile are un cert excedent de soliditate față de ceea ce apreciezi după ochi. Să fie de vină în acest sens reminiscențele ingineriei antebelice, care dimensiona totul mai generos decât ieșea la calcul – așa, ca să fie mai mult decât destul din partea casei?

Pe cât de delicate par formele caroseriei și elementele cromate, pe atât de „beton” este impresia primită atunci când interacționezi cu mașina, din toate punctele de vedere. Iar proporțiile acesteia sunt ceva ca de bibelou față de gabaritul automobilelor actuale: ampatament de 2.438 mm, lungime de 3.890 mm, înălțime de 1.321 mm (cu hardtop) și lățime de 1.422 mm. Un bibelou de diamant al universului auto …

Inimă de lemn

Inclusiv în zilele noastre, Morgan are în fabricație versiuni Plus 4 dotate cu motorizări având cilindreea de 2 litri. Este vorba despre propulsoare aspirate, de origine Mazda, care furnizează 154 CP la 6.000 rpm și cutii de viteză manuale, cu 5 trepte, pe care marca niponă le oferea la un alt roaster de referință al lumii: precedenta generație MX-5. Acest nivel de cilindree și putere oferă sportivitate actualizată. Pe lângă acestea, mai vechile variante (cum este și exemplarul din articolul nostru) dau impresia că ar fi mașini de antrenament.

La ora la care sunt scrise aceste rânduri tocmai a fost prezentat noul Morgan Plus Six, sub a cărui capotă se află motorizarea turbo cu 6 cilindri în linie de 3 l și 335 CP, pusă la un loc cu cutia de viteze automată ZF cu 8 trepte, întocmai cum le găsim și la noul BMW Z4.

Spre deosebire de roadsterul bavarez, însă, Morgan Plus Six cântărește numai 1.075 kg! Sub caroseria sa din aluminiu încă există un subframe din lemn stratificat. Să fim serioși, nu acesta este elementul său de rezistență – șasiul cu două lonjeroane duce greul, la un loc cu monococa metalică înfiripată deasupra sa.

Sincer, aceasta este o mașină extremă și înțelegem mesajul de supremație pe care vrea să îl dea. Ceea ce lipsește însă – și suntem convinși de asta – ține de ușurința cu care intervine calibrarea simțurilor pe comportamentul unui roadster Morgan cu 4 cilindri și de bucuria pură, lipsită de orice accente agresive, pe care ți-o oferă oricând apăsarea până la podea a accelerației unui astfel de automobil.