Acasă 4x4Wheels Test Range Rover Evoque Cabrio: Dacă nici Evoque, atunci cine?

Test Range Rover Evoque Cabrio: Dacă nici Evoque, atunci cine?

de George Botezatu
0 comentarii

Sceptic atunci când am văzut primele imagini, cu o sprânceană ridicată când am ajuns la standul Range Rover de la Geneva, împăcat după ce l-am condus. Noul Range Rover Evoque Convertible sparge gheața!

SUV cabrio?! O combinație de cuvinte care stârnește polemici și ridică semne de întrebare urmate de exclamații. Ofensiva de SUV-uri nu mai uimește pe nimeni, iar o versiune convertible este un pas firesc într-un segment care, privit de afară, pare că le-a oferit pe toate. Au fost câteva încercări – Nissan Murano Crosscabriolet sau Clasa G Cabriolet de la Mercedes-Benz, versiuni care au câștigat lupta, dar doar pe anumite piețe. Este anul 2016, iar cineva trebuia să deschidă balul și în segmentul SUV compact premium. După ce a dat lovitura cu Evoque, Range Rover este decis să ofere publicului și versiunea convertible, un SUV all-season echipat cu tracțiune 4×4 și plafon retractabil.

Test Range Rover Evoque Cabrio: Dacă nici Evoque, atunci cine?

Test Range Rover Evoque Cabrio: Dacă nici Evoque, atunci cine?

Diesel chiar și pentru cabrio

Am zburat până în Franța pentru a conduce noul Range Rover Evoque Convertible și a înțelege ce ascunde acel plafon din material textil. Pe principiul “nicio nișă nu este prea mică să ai un reprezentant”, Evoque Convertible are la bază caroseria de coupe cu două portiere și oferă la alegere două propulsoare – TD4 diesel de 2 litri și 150/180 CP sau Si4 benzină tot 2 litri și 245 CP, ambele echipate cu transmisia automată ZF cu 9 trepte. Cu siguranță designul exterior naște cele mai multe controverse și nu-ți ascund faptul că și eu am trecut prin această stare. Atunci când este decapotat, arată senzațional și este primul SUV coupe-cabrio premium care se integrează perfect și într-un tablou de iarnă cum este cel din stațiunea de schi Courchevel din Franța. Pentru prima zi am ales motorizarea diesel de 2 litri și 180 CP, propulsor care, la prima vedere, contravine unei mașini cabrio, dar care, în acest caz/gama de SUV-uri, este un must have.

Test Range Rover Evoque Cabrio: Dacă nici Evoque, atunci cine?

Interior premium

Afară sunt mai puțin de 10 grade, sistemul de încălzire funcționează aproape la capacitate maximă și decid să apăs butonul magic. Procesul durează mai puțin de 18 secunde și se poate face din mers până la o viteză maximă de 50 km/h. Primul val de aer rece, specific zonei, ajunge în habitaclu: un aer care trezește simțurile și, savurat într-un cabrio, pune munții într-o lumină nemaiîntâlnită până acum. Noua motorizare diesel Ingenium este mai silențioasă ca niciodată, iar cuplul mare disponibil de la turație joasă împreună cu noua cutie de viteze automată ZF desăvârșesc experiența din spatele volanului. Protecția la vânt este excelentă până la viteza de 90 km/h, de acest lucru având grijă și deflectorul de vânt poziționat pe locurile din spate, locuri care oferă același spațiu ca modelul coupe în două portiere.

Test Range Rover Evoque Cabrio: Dacă nici Evoque, atunci cine?

Test Range Rover Evoque Cabrio: Dacă nici Evoque, atunci cine?

Practic, avem un cabrio cu gardă la sol și patru locuri veritabile, disponibil în două versiuni de echipare – SE Dynamic și HSE Dynamic – care aduc un plus de spectacol și la exterior printr-o gamă variată de jante, disponibilă în diverse combinații de culori. Opțiunile de personalizare se păstrează și la interior, unde avem noul sistem infotainment cu display de 10,2 inch cu rezoluție 1280×542 și taste capacitive. Spre deosebire de sistemul pe care-l înlocuiește, acesta aduce un plus de conectivitate și mai multă ergonomie. Tot de pe acest display poți accesa rapid sistemul audio, climatizarea, telefonul, sistemul de navigație, poți stabili conexiunea WiFi hotspot sau urmări camera pentru mersul înapoi.

Deoarece discutăm de un cabrio, cea mai mare provocare vine din zona dinamicii, mai ales ca nu este un model construit de la zero. În cadrul poligonului de off-road am putut executa inclusiv o încrucișare de punți, poziție care mi-a permis să deschid și să închid fără nicio problemă portierele sau portbagajul. Tot acolo am pus la lucru sistemul inteligent 4×4 Terrain Response® cu funcția All-Terrain Progress Control disponibilă pentru modelele 2016. Acesta permite să alegi între mai multe moduri de lucru – General, Grass/Gravel/Snow, Mud and Ruts sau Sand. Functia All-Terrain Progress Control (ATPC) este un fel de “cruise control” pentru teren dificil.

Test Range Rover Evoque Cabrio: Dacă nici Evoque, atunci cine?

Test Range Rover Evoque Cabrio: Dacă nici Evoque, atunci cine?

Odată setată viteza de deplasare (între 1,8 km/h și 30 km/h), nu-ți rămâne decât să te ocupi de volan, asta în timp ce poți crește sau scădea viteza cu ajutorul butoanelor de pe volan. Renunțarea la plafonul rigid a adus câteva modificări de siguranță, printre care un sistem de protecție la răsturnare (reacționează în numai 90 milisecunde), precum și un nou sistem de airbag-uri integrate în scaune, menit să ofere o protecție maximă la nivelul capului și toracelui. Evoque Convertible a fost testat în același poligon și sub aceeași grilă la care este supusă toată gama Range Rover. Cu unghiuri de atac și degajare de 19, respectiv 31 de grade, acesta poate parcurge trasee înclinate până la 45 de grade sau poate trece printr-un vad de apă ce măsoară 500 mm. Mai mult, tot pentru situații de off-road, există asistență la coborâre (Hill Descent Control) și plecare în rampă (Hill Start Assist).

Test Range Rover Evoque Cabrio: Dacă nici Evoque, atunci cine?

Test Range Rover Evoque Cabrio: Dacă nici Evoque, atunci cine?

După sesiunea de off-road a venit momentul să conduc și motorizarea pe benzină de 2 l botezată Si4 și care dezvoltă 240 CP, un cuplu de 340 Nm și atinge 0-100 km/h în 7,8 secunde. Silențioasă, această motorizare se împacă la fel de bine cu sistemul de tracțiune 4×4 care, în condiții bune de aderență, transmite toată puterea către roțile din față. La nevoie, cuplajul de tip Haldex poate transmite către puntea din spate până la 90% din cuplu.

Mai există și sistemul opțional Active Driveline care comută automat din 4×4 în 4×2 la viteze mai mari de 35 km/h, îmbunătățind astfel economia de carburant, dar care, atunci când simte o rupere de aderență, poate reveni la modul 4×4 în mai puțin de 350 milisecunde – acest joc poate fi urmărit în timp real pe display-ul de 10,2 inch. Modelul testat mai avea la bord și optionale precum parcare cu vedere 360 de grade, frânare de urgență la viteze mai mici de 35 km/h în cazul unui accident iminent, menținerea benzii de deplasare prin corecții aplicate direcției sau citirea semnelor de circulație.

Testat în cele mai variate condiții, Range Rover Evoque Convertible rămâne un 4×4 veritabil, cu o suspensie fin calibrată și care te face să trăiești viața de pe o treaptă mai sus și cu plafonul o treaptă mai jos. Dacă nici Range Rover, atunci cine?

Test Range Rover Evoque Cabrio: Dacă nici Evoque, atunci cine?

Citește și

Lasă un comentariu