Este micuță, pare plăpândă, are un nume care pe cei mai mulți îi amuză, fiind asociată cu Televiziunea Publică, dar istoria vieții ei este exact genul de combustibil care alimentează proiectul RacingWheels. Despre un bibelou, pentru unii, o mașină (și) de curse pentru pasionați.
Bureștiului și o zi în care liniștea părea a fi în drepturi depline. Asta până când, ca de nicăieri, a răsărit mogâldeața de un albastru superb. Nu face multă gălăgie, fiind mai degrabă un sunet metalic, ce dă dependență celor care iubesc automobilele senioare, dar în niciun caz nu trece neobservată.
La volan stătea, aproape comod (ținând cont de dimensiunile compacte) unul dintre gentleman driverii veritabili ai zilelor noastre. Când a coborât din mașină, ușor amuzat mă gândeam că există o oareșce discrepanță între statura dumnealui și gabaritul „topazului albastru”. Apoi mi-am amintit de anii în care îl admiram la întrecerile de viteză în coastă în care concura la volanul unui MINI. Acel MINI, originalul, minusculul. Cumva, se pare că pasiunea pentru acest gen de automobile este invers proporțională cu dimensiunile constructive.
TVR este un constructor din Blackpool, Anglia. Era, mai bine zis, pentru că de câțiva ani s-a văzut nevoit să se lupte cu greutățile lumii moderne și să închidă, cel puțin temporar, ochii. Au mai venit ceva petro-ruble la ușa din spate între 2004 și 2013, dar nici așa nu s-a reușit minunea. Compania fondată de către Trevor Wilkinson în 1946 și care s-a încăpățânat întotdeauna să construiască doar automobile sport și de competiție, a spus stop. Zvonurile promit o renaștere a lui T(re)V(o)R în 2019. Să sperăm!
Revenind la Grantura (Mk 3), acest model a fost fabricat începând cu anul 1962, exact cel în care domnul Wilkinson și-a vândut participațiunea în firmă, și până în 1965. Doar 90 au fost produse, dintre care chiar mai puține cu motorizare MGB, ca cel de față (motor de 1,8 litri, introdus în anul 1963, care completa oferta inițială, un motor MGA de 1,6 litri).
Focul. Căutarea. Victoria
În primă fază, proprietarul a fost un spectator împătimit al întrecerilor pe circuit, pe care le urmărea mai peste tot prin Europa. Iubea clasicele puse la treabă, iar dintre toate mărcile de prestigiu, avea o afinitate pentru cele britanice. MG sau MINI, mărci pe care și le-a și dus ulterior în garaj, alimentau focul ce creștea în interior, dar peste toate s-au urcat ușor-ușor modele TVR. Scânteia s-a aprins în 2009 și 2010, la clasica de 6 ore de la Spa Francorchamps.
Un TVR Griffith cu motor V8 de 4,7 litri, construit special pentru a ține piept în anii ’60 modelelor Shelby Cobra, a pus capacul. Alături de el, pe același circuit, la o clasă mai mică s-a remarcat și un TVR Grantura, modelul proiectat să fie însuflețit de o motorizare de sub 2 litri cilindree.
Din acel moment au început căutările. Un Griffith în mințile lui depășea cu mult bugetul disponibil pentru achiziție, iar așa s-a încercat poteca Grantura. Problema era că dintre cele 90 construite, se pare că în zilele noastre au mai supraviețuit doar vreo 40, aici intrând și cele de competiție. Dacă să găsești una scoasă la vânzare era o provocare, una cu volan pe partea stângă părea, efectiv, o himeră.
Mai bine de doi ani au durat căutările, pe site-uri specializate, forumuri ale pasionaților TVR, oriunde se putea da de o urmă, cât de mică. S-au consultat chiar și registre originale unde erau notați proprietari de Grantura, de prin arhive. Între timp, se găsise o caroserie cu șasiu și mai multe piese, dar nu avea VIN (Vehicle Identification Number), deci n-ar fi fost eligibilă ca automobil istoric și n-ar fi primit pașaport tehnic.
După zeci, poate sute de mail-uri către cei despre care se știa că au avut Grantura în proprietate, mai toate fără răspuns (cum probabil mulți oameni mai părăsiseră și această lume în intervalul de 50 de ani), în vara lui 2012 „inbox-ul” proprietarului primește vizita unui e-mail trimis din British Columbia, Canada.
Domnul Len Drake, trecut bine-bine de tinerețe, îi comunica faptul că are un Grantura care zace de cel puțin 10 ani în colțul unui hambar și care nu a mai stârnit interesul niciunui membru al familiei. S-a negociat la sânge și s-a ajuns la un consens; în prețul de achiziție urma să fie inclusă și o revizuire totală a mașinii, cât să poate rula liniștită pe stradă. Și nu degeaba, pentru că afacerea familiei Drake era să se ocupe de automobile Triumph, deci știau precis ce trebuie făcut.
După două luni de muncă, urmate apoi de o plimbare cu vaporul, inclusiv o traversare a canalului Panama, mașina ajungea (via Rotterdam) în București. Era 12 decembrie, iar fericitul nou proprietar a apucat să o scoată de vreo două ori la plimbare, până ca zăpada să-și intre total în drepturi.
Vacanța de iarnă și strălucirea din anii ’60
Cu cât se uita mai mult la ea, cu atât era mai fericit cu alegerea făcută. Doar culoarea nu era chiar de vis, un albastru metalizat brăzdat de două dungi albe, a la Shelby… După un consult cu prietenii de la Oldtimer Studio și o „radiografie” specializată făcută în atelierele acestora, s-a decis că o re-restaurare completă ar fi cea mai bună soluție. TVR Grantura era construită pe un șasiu dezvoltat de John Thumer, un guru al sportivității în vremea aceea. Greutatea redusă era obținută și grație utilizării unei caroserii fabricate din fibră de sticlă. Multe elemente erau preluate de la alți producători (precum brațele față, sistemul de direcție, care erau fabricate de Triumph sau cutia de viteză, de origine MGB, la fel ca motorul).
Suspensia independentă pe toate roțile era o soluție uimitoare, dar atrăgea după sine o ținută de drum absolut remarcabilă. Așa că un TVR Grantura din seria cu motoare MGB, deși nu „împacheta” decât 100 și ceva CP, era o bestiuță pe șosea. Pentru ca restaurarea să garanteze un rezultat chiar mai bun decât cel din anii fabricației, au fost citite trei cărți despre model și s-au petrecut luni de zile în fața monitorului PC-ului pentru a se săpa după piese de schimb rare, de care era nevoie.
Odată coborât la volan, la doar 35 cm de sol, prin portiera minusculă, stai extrem de bine! Ai un control incredibil asupra mașinii, care stă remarcabil pe viraje. Motorul trage bine, în special în ultima parte a plajei de turații, iar cuplul este fantastic!
Față de dotarea inițială, respectându-se fișa mașinii au fost montate: aerotermă, jante cromate, scaune tapițate cu piele (plus mochetă Wilton), amortizoare și arcuri omologate pentru circuit, iar motorului i s-a adus o îmbunătățire de performanțe în urma montării unui arbore cu came „fast road”, o chiluasă din aluminiu și două carburatoare Weber 45 DCOE. S-a ajuns astfel la o putere de 130 CP.
În momentul lansării, TVR Grantura era capabilă de o viteză maximă de 110 mile/h, iar greutatea totală era de aproximativ 820 kg. Prețul unui model construit de TVR era de 1.054 lire strline. Mai ieftin, doar 872 lire, costa întreg kit-ul, pentru cei care aveau timpul necesar și priceperea să-și monteze singuri mașina în fața casei.
Deși a venit întreagă, după re-restaurarea completă e ca și cum s-ar fi cumpărat un kit. Unul care a ajuns într-o perfectă stare, atât optic dar mai ales mecanic și care a parcurs ceva plimbări în ultimii cinci ani. Vreo 4.000 de kilometri de zâmbete până la urechi.
