Nu doar ochelarii îi trădează apetitul pentru calcule, ci întregul comportament ghidat parcă de matematică pură și dorința de a învăța în permanență.
El este Mika Hakkinen, omul alături de care voi petrece trei zile, timp în care am să încerc să înțeleg și să transmit mai departe cum poți trece de la apelativul de bun la cel de excepțional. Prima strângere de mână are loc chiar în sala de conferințe a circuitului Red Bull Ring Austria, locul unde Nokian ne prezintă noua gama de anvelope, iar Mika este invitatul special.
Este un tip înalt, surprinzător de înalt pentru un multiplu campion la karting și de două ori campion mondial de Formula 1, un tip ușor rezervat în declarații. Discuția este liberă și are tema principală anvelopele, cu trimiteri clare la Nokian, dar fără a altera informații prețioase pe care Mika a putut să le culeagă în cariera sa de pilot profesionist. Începe conversația printr-o glumă despre vremea ploioasă de afară.
Când plouă, nu poți sta în casă, distracția este afară.

Acolo unde s-a născut, în Helsinki, Finlanda, jocul cu aderența face parte din bucătăria zonei. La numai 5 ani intră în lumea kartingului care-l propulsează pas cu pas către Mecca motorsportului – Formula 1. Departe de noi de a transforma acest material într-o bibliografie, Mika râde scurt și apăsat de fiecare dată când își amintește de accidentele pe care le-a avut în cariera sa de sportiv. Dincolo de puterea de a reveni de fiecare dată în joc, cea mai mare provocare a fost să învețe din greșeli. Și acum, la 49 de ani, are o sete neobișnuită de a acumula informații.
Conferința se transformă într-o discuție liberă unde atingem mai multe subiecte fierbinți printre care și numărul mare de accidente din România – sfatul lui a fost în primul rând reducerea vitezei și anticipare, pentru a scădea numărul de catastrofe de pe șosele. Anvelopele all season pe care le consideră o opțiune bună pentru anumite clime, dar și atmosfera fantastică din Formula 1 de acum au fost alte subiecte atinse. Îndată ce conferința se termină, Mika se alătură grupului de jurnaliști și rolurile încep să se schimbe. Este genul de persoană foarte atentă, analitică și devine partener de discuție din care încearcă să păstreze esențialul. De fapt, toată viața lui este ghidată de esențial, calcule precise și perseverență.

Îi place la nebunie să învețe lucruri noi – spre exemplu era curios cum este piața de reviste auto din România . Mika s-a urcat pe podium de nu mai puțin de 20 de ori, a ieșit de două ori campion mondial în Formula 1 (1998 și 1999) și, în 11 ani de “Marele Circ”, Michael Schumacher l-a considerat cel mai respectat concurent. Acum, când ghetele sunt în cui, Mika își împarte timpul între familie, acțiunile de marketing în care este implicat și școala pe pilotaj care-i poartă numele. Locuiește în Monaco, are 5 copii din două căsătorii alături de care se relaxează jucând tenis sau practicând sporturi de apă și ridică ușor stingher din umeri la întrebarea dacă astăzi copiii mai visează la motorsport.
