Am dus un pickup harnic, Nissan Navara, într-un loc unde treaba nu se oprește niciodată: pe cea mai mare plantație de afine din România, la MerryBerry.
Mă cuprinde un amestec ciudat de încântare și frică atunci când merg mai tare cu o mașină care nu a fost construită pentru asta. Există multe atribute care îl pot recomanda pe Navara ca mașină de zi cu zi, mai ales dacă în drumul tău zilnic ai de-a face cu macadam, drumuri forestiere, șleauri, ferme sau plantații. Altfel, la drum întins pe asfalt, orice viraj care închide subit îmi trezește un fior: „Dacă trebuie să trag prea tare de volan și mă răstorn?” Cu pickup-ul în care mă aflu nu ar trebui să am așa griji, că este optimizat și pentru asfalt: arcuri pe toate patru roțile și suspensie multi-link cu cinci brațe pe puntea spate.
Dar nu ești obligat să mergi tare cu o Navara. Eu am făcut-o chiar neintenționat: după secțiunea de autostradă București-Pitești am rămas setat pe viteză de croazieră în drum către destinația noastră. Am lăsat-o mai moale și am început să butonez, pe ecranul central (cu touch), playlistul Spotify de pe telefonul meu; sistemul multimedia al lui Navara are, printre altele, conectivitate Apple CarPlay și Android Auto.
8 inch are ecranul central cu touch, oferit cu navigație TomTom.
Un ecran ca o pată de culoare în interiorul sobru al mașinii. Cu toate că abundă negrul aici, mi-ar fi plăcut ca și plasticul argintiu de pe volan și de pe lângă ecranul central să fie înlocuit cu negru; eventual să fie lucios. Navara N-Guard îmbracă în negru toate ornamentele cromate de la exterior, pentru un plus de atitudine; care se vede. Până și jantele, care au 18 inch, sunt negre. Altfel, la culori exterioare ai de ales între negru metalizat, gri metalizat (cazul de față) și alb perlat. Încă nu știu care-mi place mai mult.
MerryBerry, Raiul cu afine din România
Între Adânca și Ion Luca Caragiale, pe DN72, ascunsă după un tufăriș este cea mai mare fermă de afine din țară. O descoperi abia după ce cotești dreapta de la drumul principal și treci un pod. Imediat ce începi să-l urci, se deschid în fața ta, pe dreapta, rânduri-rânduri de plantații de afine. Un cumul de 100 de hectare, mai precis. Proiectul pentru alte 150 de hectare își așteaptă nerăbdător finanțarea.
Din păcate pentru noi, am ajuns cu o mică întârziere; afinele nu mai erau acasă. Sau, mă rog, majoritatea plecaseră către clienți — majoritatea de peste hotare. Perioada de recoltare se întinde pe circa două luni și se termină cam pe la jumătatea lui August. O etapă la care participă sute de oameni strângători. Anul acesta au fost cam 500. Când vor ajunge la maturitate, plăntuțele vor fi și mai darnice. Atunci va fi nevoie de minim 1.000 de oameni pe plantație.
15-20 de tone/ha este producția la exploatare optimă; aceasta se poate atinge începând cu al patrulea an de la plantare.
O recoltă bună vine, însă, cu provocările sale, pentru că recoltarea în sine este o cursă contracronometru. Afinele sunt, pe cât de delicioase și de sănătoase, pe atât de delicate și de perisabile, îmi explică Andi Mihai, omul responsabil de dezvoltare-procesare la MerryBerry. Odată smulse, afinele trebuie duse repejor într-un mediu cu temperatură controlată; 5° Celsius este cea optimă. Acolo sunt sortate cu grijă. Mare grijă! Se folosesc mănuși speciale, pentru a nu șterge brumatul albicios de pe fruct.
De la plantă și până la raft, afinele de calitate extra trebuie să își păstreze intactă prospețimea. Timpul și temperatura sunt elemente cruciale aici, iar Vlad Dumitru, șeful de depozit, asigură un tranzit optim al fructului în drumul său către rampa de încărcare. Nu există loc de eroare; Vlad are pe telefon o aplicație prin care poate controla temperatura, umiditatea și, în camerele specializate, concentrația de azot în aer. Clădirea unde se sortează și se depozitează afinele are un generator propriu de curent.
2,7 centimetri diametru a avut cea mai mare afină recoltată de pe plantația MerryBerry.
Sigur, asta nu înseamnă că în restul anului — atunci când nu se recoltează — stă lumea cu mâinile în sân și se uită la cum crește afina. Mădălin Slav, inginerul horticultor care are în grijă plantele, se asigură că sunt irigate și fertilizate — un proces facil și precis, mulțumită automatizării complete a plantației — și să nu fie sufocate de buruieni. În plus, mai trebuiesc făcute tăieri care să stimuleze ramificarea și formarea mugurilor de rod. Bunul mers al plantației MerryBerry este responsabilitatea lui Ionel Stoenică, alintat de către ai săi Căpitanul Burcea. Într-un loc care are bifate toate certificările — inclusiv GRASP, cea de responsabilizare socială — știi că Burcea este doar o referință prietenească.
Pus pe treabă
După scurta introducere în universul afinelor, am luat Navara la o tură prin plantație ca să vedem cât de bine i s-ar preta viața într-un așa mediu. Am încărcat câteva lădițe în benă — care are cam 1,6×1,6 metri, cu adâncime de aproape 48 de centimetri — și ne-am dat seama că la recoltă ar fi mai eficientă cu o remorcă în spate; Navara poate tracta până la 3,5 tone (cu frânare).
Cât despre denivelări, le simți numai din legănat, pentru că garda la sol de 22,3 centimetri te ferește de contactul neplăcut cu pietroaiele. Iar dacă nu poți să treci pe deasupra și trebuie să treci peste, Navara vine pregătită cu un unghi de atac de 31 de grade; unghiul de degajare este și el serios, de 27 de grade, în timp ce unghiul de rampă este de 23 de grade.
1.135 de kilograme este sarcina utilă a lui Navara. Volumul de încărcare al benei la Double Cab este de 1.156 de litri
Sunt situații în care Navara îți amintește că e mare, cum ar fi raza de bracaj imensă (6,2 metri). Însă sistemul de camere la 360 de grade te ajută mult cu exploatarea spațiului atunci când trebuie să întorci o mașină de 5,33 de metri pe o alee doar cu puțin mai lată. Iar dacă dai de noroi nu trebuie decât să comuți de pe 2H pe 4H Low și să blochezi diferențialul spate.
Nu a plouat în ziua testului, dar am găsit și o baltă cu apă pe cele 100 de hectare de plantație, suficient de adâncă și de noroiasă încât să fiu motivat să folosesc setările menționate. Dacă am ieșit eu probabil că poate să iasă oricine.
În lipsa unei ferme, nu văd cum i-ar sta mai bine lui Navara decât cu caroseria vopsită în alb perlat. Îndrăznește! Sigur nu a mai avut altcineva curajul să o facă până acum.
Fișă tehnică Nissan Navara N-Guard Double Cab 2.3 dCi 190 CP aut.
2.298 cmc, motorină, 190 CP, 450 Nm, 4×4, automată 7 trepte • 7,4 l/100 km, 194 g/km CO2 • 0-100 km/h în 11,2 s, 180 km/h • de la 42.280 €, cu TVA
Text publicat în revista 4x4Wheels numărul 27.
































