Acasă 4x4Wheels Test cu Bentley Bentayga V8 First Edition: Prințișor

Test cu Bentley Bentayga V8 First Edition: Prințișor

0 comentarii

Este un răsfățat printre SUV-uri, mulțumită originilor nobile, însă Bentley Bentayga nu se hrănește doar cu nostalgia emblemei. Anii s-au așezat și a ajuns la momentul unui facelift, iar motorizarea V8 se dovedește a fi alegerea numai bună pentru un viitor proprietar.

Numai când spui Bentley și nu ai cum să nu stârnești emoție. E vorba de multă istorie, de prestanță, de o imagine care te duce cu gândul la rafinament. Totuși, a face un SUV foarte bun nu e o sarcină simplă. Când cumpărătorii au la dispoziție BMW X5 sau Mercedes-Benz GLE în declinări M și AMG ori mai mult decât atractivul Porsche Cayenne, ce trebuie să le propui în plus pe lângă performanță dinamică? Ei bine, eu cred că Bentley are un răspuns pentru această chestiune, unul construit cu migală în peste 100 de ani de tradiție, în cel mai potrivit loc pentru așa ceva: Marea Britanie.

Bentley este, în primul rând, o stare de spirit. Apoi, desigur, reprezintă un statut social. Însă fără a fi cu nimic vulgar, așa cum se mai simt influențe în cazul altor automobile foarte scumpe. Am avut ocazia unui test cu versiunea precedentă a modelului Bentayga prin Țara Galilor, iar dincolo de grijile rezultate din circulația pe „partea greșită a drumului”, m-am bucurat de o experiență de viață desfășurată într-un mod/ritm aparte.

Noul Bentayga este, de fapt, o versiune facelift; modificările optice destul de evidente i-ar fi determinat pe alții să-i spună, cu mândrie, chiar „noul”, însă decența oamenilor de la Bentley vine din faptul că din punct de vedere mecanic discutăm despre același șasiu și același sistem de propulsie. Pentru că nu era cazul să se schimbe ceva care oferea din plin tot ce era nevoie.

Optic, avem schimbări în partea frontală, o grilă a radiatorului mai mare, alt desen pentru spoiler și pentru faruri, toate rezultând într-o imagine care îl apropie mai mult de fratele Flying Spur. În lateral se remarcă stilizarea B-ului Bentley de pe cele două aripi frontale și jantele cu design nou.

Modificarea de efect este cea a părții posterioare, unde avem un nou eleron pentru lunetă și un nou design pentru hayon dar și pentru ornamentele finale ale sistemului de evacuare, iar tușa „wow” este asigurată de noile blocuri optice ovale, inspirate de cele ale coupe-ului Continental GT, care le înlocuiesc pe cele rectangulare. Este, de departe, cel mai la îndemână element de identificare al actualei evoluții Bentayga.

The Bentley Lounge

Cum, necum, interioarele Bentley au farmecul lor. În 2021 nu mai e atât de simplu să vorbești despre perfecțiunea fabricație pentru că sunt mulți producători care au sporit considerabil atenția pe care o acordă materialelor și finisajelor. Totuși, un automobil britanic este special!

Ce reușește extraordinar acest model este o integrare excelentă a digitalului printre ornamente din lemn sau aluminiu, piele de cea mai bună calitate și alte finisaje care țin aprinsă flacăra tradiției B. Instrumentarul de bord este acum complet digital, iar elementul central al planșei este un sistem multimedia cu dimensiune generoasă și grafică foarte bună. Deasupra sa tronează noile guri de ventilație ale sistemului de climatizare. În spate, la baza consolei dintre scaunele față, există o tabletă detașabilă care permite pasagerilor de rang înalt să controleze majoritatea funcțiilor automobilului, inclusiv urmărirea unui post TV pe ecranul central al bordului.

În era digitală, Bentayga propune un ceas Breitling care va domina autoritar planșa de bord. Mă rog, asta e pentru cunoscători într‐ale orologeriei.

Cât despre banchetă, în cazul nostru am avut la dispoziție versiunea clasică, însă există posibilitatea de a se opta pentru două locuri individuale. Bentley declară că a mărit cu 8 grade unghiul în care aceasta se poate regla pe spate, pentru a spori gradul de confort, dar și că a mărit spațiul disponibil la genunchi. Până la urmă, mulți proprietari vor apela la șofer, iar
„centrul de greutate” se va transfera pe banchetă.

Că sunt doar 484 litri disponibili în portbagaj n-ar trebui să-i intereseze decât pe cei care au măcar doi copii sau parteneră de viață care obișnuiește să care bagaj din belșug chiar și în escapadele de două-trei zile. E drept, n-am putea spune că la gabaritul său e un SUV foarte practic din acest punct de vedere, însă, contează?

V8 și atât? Ajunge?

Oh, da! Întrebarea ar fi putut părea deplasată însă doar până în punctul în care amintim că Bentley are acasă și o motorizare W12. Vremea nu mi-a fost tocmai aliat pentru a-l diseca din punct de vedere dinamic pe Bentayga, însă mi-a fost limpede că versiunea V8 are avantajul unei mase mai reduse, care se traduce printr-o manevrabilitate mai bună. Bine, tot are vreo 2.490 kg, deci nu este nici pe departe vreun suplu, însă V8-ul mișcă foarte bine grație celor 770 Nm disponibili încă de la pragul de 2.000 rot/min.

Schimbările de traptă sunt line, în ton cu atmosfera foarte calmă de la bord, unde sunetul motorului este anesteziat foarte bine până la un punct, pentru a lăsa doza de rafinament să-și facă de cap; sau sistemul audio hi-fi Naim, dezvoltat special pentru model. Dacă, însă, știi că Bentley a performat excelent în competițiile auto, poți călca hotărât accelerația și să trezești astfel frumosul glas de V8, la pachet cu cei 404 kW/549 CP care-l cântă.

Există mai multe moduri de rulare: Comfort, Sport, dar și unele dedicate ieșirilor off‐road. Recomand modul B(entley). De ce să contrazici setup‐ul ideal prefigurat de inginerii britanici?

Sistemul de bare stabilizatoare active își face treaba foarte bine pe viraje, unde ruliul este mai mic decât ar dicta logica, atunci când ar judeca cele aproape 2,5 tone care se plimbă fâșneț pe sistemul de suspensie pneumatic. La viteze reduse, mai cu seamă în oraș, amortizarea este fină, numai bună pentru deplasările „business”. Bentayga este un pachet foarte bine optimizat, cu un caracter cu personalități multiple, în ton cu nivelul de pretenții al clientelei.

Încă o mențiune, demnă de trecut la „și altele”: pentru că Bentley îți dă mână liberă-liberă să te joci cu dotările, e bine de precizat și că exemplarul testat avea opționale de 53.360 euro, TVA inclus. Numai aceasta e o informație cu greutate, în sine, dar asta înseamnă Bentley și e un motiv în plus pentru pasiunea pe care marca o sădește printre proprietari.

Date tehnice Bentley Bentayga V8 First Edition

3.996 cmc, 549 CP, automată 8 • 13,3 l/100 km, 302 g CO2/km • 0-100 km/h în 4,5 s, 290 km/h • de la 156.900 euro, cu TVA

Text publicat în revista 4x4Wheels numărul 29.

Citește și

Lasă un comentariu