Acasă 4x4Wheels Test cu Hyundai Santa Fe: Alb și Negru

Test cu Hyundai Santa Fe: Alb și Negru

0 comentarii

Hyundai Santa Fe are un nume în România, fiind printre pionierii tendinței SUV la care au aderat și ai noștri. Astăzi, concurența este mai mult decât acerbă, însă și facelift-ul propus de coreeni vine cu lecții bine puse la punct.

Hyundai Santa Fe a primit un facelift, iar Tucson o nouă generație; e clar că marca nu se joacă în lumea SUV și își cere porția din prăjitură. De obicei îmi place să-mi încep textele cu remarci despre aspect, pentru că, nu-i așa, dragostea poate începe (sau nu!) de la prima vedere. În cazul lui Santa Fe e musai să ne raportăm la design, pentru că pe alocuri are elemente care intrigă serios.

Mi-a rămas în minte remarca lui Dragoș Savu, când a dat ochii cu el: „grila de la BMW Seria 7 e mare?” Mare dreptate avea fotograful nostru; Santa Fe are o grilă a radiatorului absolut gigantică, cu un ornament care nu poate fi trecut ușor cu vederea. Astfel, mașina se impune instant atunci când își face apariția.

Principala schimbare optică este cea a părții frontale, care acum pare împrumutată de pe o limuzină impozantă.

Dacă-ți amintești de filmele de animație cu Macron ori Voltron sunt șanse ca blocurile optice compuse din mai multe elemente să te trimită cu gândul acolo. Mult mai cumințică este partea posterioară a modelului, iar în lateral se remarcă jantele cu design elaborat, cu un element central în formă de pentagon.

Bine echipat!

Habitaclul are un parfum clasic; sunt multe butoane, ceea ce e bine, dar are și ecran tactil și panou digital în locul cadranelor de bord „obișnuite”. Știu că multă lume e fascinată de sistemele multimedia care înglobează comenzi (operabile tactil) pentru mai multe funcții. Desigur, e interesant, însă doar până în punctul în care te pierzi printre ele. Am mai spus-o de multe ori, butoanele sunt sfinte! Și mult mai intuitive. În cazul lui Santa Fe, până și transmisia are un sistem de comandă alcătuit din butoane, renunțându-se la un selector obișnuit. O soluție care-mi amintește de Honda Civic dar și de Aston Martin. Apreciez curajul cuiva de a încerca să fie „altfel”.

Am mai remarcat buna calitate a materialelor, până și cel textil care îmbracă elementele plafonului fiind o țesătură aleasă cu grijă. Și pentru că am amintit de plafon, acesta este dominat de o trapă panoramică foarte mare, care, spre deosebire de alte soluții fixe, poate deschide elementul frontal. Mi-au mai plăcut mult ornamentele incintelor acustice ale sistemului audio premium construit de Krell, modelate 3D, pe care le remarcasem și la versiunea non facelift, dar și faptul că scaunul din dreapta poate fi reglat și de către șofer, mulțumită comenzilor plasate pe spătar, pe partea stângă.

Nu mă așteptam ca un Hyundai să atragă atâtea priviri admirative. Ce‐i drept, este și greu de ignorat.

Iar dacă am ajuns la reglaje, nu pot să nu amintesc de senzația premium pe care ți-o dă faptul că la oprirea motorului, scaunul șoferului se retrage în spate, volanul se ridică automat, pentru a facilita coborârea (și rămân așa până la următoarea urcare la bord). E doar un detaliu și acesta, însă întâlnit de regulă la modele cu pretenții mai mari.

Portbagajul are un volum util foarte bun, de 634 litri, iar după rabatarea banchetei poate spori până la 1.625 litri. A, să nu uit, pentru pasagerii care nu au nevoie de scaune speciale (cum sunt copiii de vârste fragede), bancheta este încălzită, comenzile fiind situate pe portiere, lângă cele pentru geamurile spate. Pentru cei cu familii numeroase există și versiune cu 7 locuri.

Non-downsizing

Ajungem la un element care poate reprezenta „călcâiul lui Ahile” pentru noul Santa Fe: unitatea termică diesel de 2,15 litri. Și nu pentru că ar avea vreo problemă ci pentru că plasează automobilul în grila de impozitare de peste 2 litri (remarca este valabilă și pentru polițele de asigurare). Motorul livrează 440 Nm, pe o plajă de doar 1.000 rot/min, începând cu pragul de 1.750 rotații, și o putere maximă de 201 CP. Transmisia automată cu dublu ambreiaj și 8 trepte nu este foarte rapidă în funcționare, având mici întârzieri la schimbarea de raport, însă nu e deranjant ținând cont de faptul că discutăm despre un automobil care nu are pretenții de sportivitate sporită.

Chiar și cu un drum aproape în totalitate extraurban, nu am reușit să cobor sub 10 l/100 km, dar trebuie menționat că nici condițiile atmosferice nu au fost chiar ideale. Pe autostradă, într-un ritm constant alert, a înghițit cam 12,5 l/100 km. Vorbim, totuși, de un automobil cu un gabarit de 1.865 kg și sistem de tracțiune integrală permanentă. Care sistem aloca cuplul motor punții față, preponderent, însă are capacitatea de a-l distribui foarte rapid și către spate, în funcție de nevoile dictate de aderență.

4 moduri de condus: Comfort, Eco, Sport și Smart, plus alte 3 pentru „teren”: Snow, Mud și Sand. Toate pot fi accesate prin intermediul unui selector comun.

Funcționarea sa poate fi monitorizată în timp real mulțumită afișajului de bord complex. În mers, noul Santa Fe este eminamente confortabil și mai puțin incisiv, iar faptul că suspensia funcționează silențios, fără sunete parazite deranjante (aici este de apreciat și antifonarea atentă), denotă atenția care s-a acordat pentru oferirea unor condiții de călătorie mai mult decât civilizate. Și tot în mers vei remarca faptul că atunci când semnalizezi schimbarea direcției de mers, în locul celor două cadrane de bord (vitezometru și turometru), în partea în care intenționezi să treci apare o imagine capturată de camere de luat vederi plasate la baza oglinzilor, care-ți oferă o informație suplimentară celei din oglinda laterală. Trebuie să recunosc că este o găselniță interesantă, atractivă, însă nu foarte ergonomică. E mult mai natural să te asiguri în oglindă.

După mine, noul Hyundai Santa Fe este genul de automobil de „alb sau negru“, griul dispărând din peisaj. În sensul că fie-i pici în mreje și te atașezi imediat, având multe atuuri în favoarea sa, fie nu nimerești pe aceeași frecvență cu el și nu se înfiripă nicio poveste de dragoste. Și îndrăznesc să cred că este mult mai pretabil raționalilor până în măduva oaselor decât celor mai sentimentali, mai boemi în alegeri.

Date tehnice Hyundai Santa Fe 2.2 CRDi Luxury

2.151 cmc, 201 CP, automată 8 • 6,9 l/100 km, 180 g CO2/km • 0-100 km/h în 9,2 s, 205 km/h • de la 46.291 de euro, cu TVA

Text publicat în revista 4x4Wheels numărul 29.

Citește și

Lasă un comentariu