Dezintoxicare prin remedii naturale: o plimbare cu Maserati Levante și o excursie prin poate cea mai frumoasă pădure din România. O poveste despre farmecul imperfecțiunii.

Nu există SUV care să-mi atragă atenția mai mult decât Maserati Levante. Nu am putut să-mi explic logic de ce, însă cred că are de-a face cu formele sale. În timp ce mai toți producătorii auto s-au întors ulterior la planșele de desen pentru a încropi versiuni coupé ale SUV-urilor deja existente, Maserati a reușit din prima să creeze proporții după care inevitabil îți întorci capul.

E greu să-l definești pe Levante. Este un SUV normal? E un SUV coupé? Niciuna. Ambele. Este Levante și atât. Un produs cu atât sex-appeal încât nici nu are nevoie să se explice. Dacă îl lași să-ți și vorbească, ești al lui. Pe măsură ce parcurg grăbit kilometri din itinerariul către munte, încerc să găsesc secretul naturaleții lui Levante. M-am oprit la angrenajul motor-transmisie. În ciuda faptului că cifrele de performanță, văzute pe foaie, nu te dau pe spate (0-100 km/h în șase secunde), o face modul în care își urnește cele peste două tone.

Inima V6 de 3 litri — de proveniență Ferrari — saltă bucuros acul turometrului ori de câte ori apeși pedala de accelerație; uneori puteam să jur că nici măcar nu am apăsat-o așa tare. În starea sa naturală, Levante vrea să se simtă în viață, chiar dacă asta presupune un consum mare de combustibil. Există și un mod de condus mai economic, pe care l-am amânat precum un copil care evită ora de somn. „Poate la întoarcere”, îmi zic, lăsând Brașovul în spate, cu destinația Șinca.

La Șinca se află una dintre cele mai elocvente exemple de pădure virgină din Europa. În speranța că nu sunt singurul care nu știe să definească concret termenul, iată o scurtă descriere: o pădure virgină este un ecosistem forestier în care natura supravieţuieste în forma sa pură, fără a fi afectat semnificativ de intervenția omului.

La fel este și codrul secular de la Șinca. 350 de hectare de rai nealterat care găzduiește viață în mii de forme, de la organisme unicelulare la ciuperci, plante, insecte și faună ușor vizibilă și cu ochiul liber — salamandre, vulpi și chiar urși. Terenul aparține Ocolului Silvic Șinca, căruia toți trebuie să îi fim recunoscători pentru generozitatea și implicarea de care dă dovadă prin protejarea acestei zone chiar și înainte de a fi declarată patrimoniu.

Țara noastră deține peste 24.000 de hectare de pădure virgină, toate intrate recent în patrimoniul UNESCO mulțumită, în mare parte, intervențiilor asociației World Wide Fund România. Tot mulțumită WWF am avut ocazia să vizităm și, mai important, să înțelegem „valoarea universală excepțională” pe care o pădure virgină o posedă. Un ecosistem terestru neatins, așa cum este o pădure virgină, oferă o lecție vie a modului în care natura funcționează. Pădurea de la Șinca este, de altfel, o platformă ideală de observare pentru experți.

Poate că aspectul cel mai important care mi-a scăpat din vedere înainte să ajung acolo este moartea, ca parte a ciclului vieții. Chiar de la începutul drumeției — în care ghid și profesor ne-a fost Radu Melu, Coordonator Național de Păduri în cadrul WWF — ne-am poticnit de un trunchi mare de copac, răpus cel mai probabil de vârstă, aflat deja în stadiu de putrefacție. Pe corpul său deteriorat am văzut un vlăstar de brad care, la cei zece centimetri ai săi, abia își începea viața.

Această pădure virgină se remarcă prin varietatea speciilor de copaci; aici găsești nu doar molid — așa cum se întâmplă în majoritatea exemplelor din Europa vestică — dar și fag, și brad. În umbra copacilor maturi, de 40-50 de metri înălțime, își așteaptă rândul cei mici. Rândul la (mai multă) lumină. Un arbore mic nu este neapărat și tânăr, ne explică Radu, arătându-ne un fag de nici zece metri înălțime a cărui vârstă a fost estimată la câteva sute de ani.

Aici, în pădurea Șinca, a trăit odată și cel mai înalt brad din România, un colos de 62,5 metri înălțime, răpus anul trecut de vânt. Cel mai înalt fag din pădure (circa 56 de metri) își așteaptă calm titlul de recordman european.

Ajuns în acest altar al naturii protejat de lege ești probabil tentat (așa cum și eu am fost) să faci o paralelă cu situația pădurilor din România și delicatul subiect al defrișărilor. Ei bine, tocmai am aflat că nu există defrișări în România: defrișare înseamnă înlăturarea pădurii și folosirea terenului în alte scopuri — agricultură, construcții etc. Dacă nu am știut acest detaliu foarte important, atunci cum putem să ne dăm seama că pozele de pe Facebook sunt ceea ce susține descrierea lor că sunt?

Am încercat să aflu mai multe pe acest subiect de la specialistul nostru. Așa am învățat că problema exploatării (ilegale) a pădurilor din țara noastră este promovată forțat și, de cele mai multe ori, în necunoștință de cauză. Asta nu înseamnă că totul este roz, firește: activitatea de exploatare ar fi cu atât mai eficientă cu cât am avea o infrastructură forestieră dezvoltată și, implicit, o măsurare mai precisă a lemnului tăiat. Există soluții, tot ce trebuie să facem este să le implementăm. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Șarmant și cu sânge fierbinte

Apropo de infrastructură forestieră, itinerariul până la pădurea virgină ne-a purtat printr-o zonă de exploatare forestieră, un motiv bun ca să urc cât se poate de sus suspensia reglabilă a lui Levante. Ridicare și coborârea suspensiei se întâmplă (și) automat, mașina simte singură când trebuie să intervină, însă atunci când încaleci șleauri cu un SUV elegant (de 100.000 €) parcă totuși vrei să-ți iei toate măsurile de precauție.

Nu a fost o experiență de off-road în deplinătatea cuvântului, dar a fost suficient cât să mă conving că Maserati Levante este abil și în afara drumurilor amenajate, dacă situația o cere. Însă terenul lui de joacă este asfaltul, acolo unde își arată toate atuurile; o sugestie puternică în sensul acesta este designul agresiv. Suspensia multilink de pe puntea spate și barele anti-ruliu de pe ambele punți sunt pregătite să facă față oricărei provocări care țin de dinamica la rulare.

Cât timp dispui de aderență, mașina își trimite toate resursele către puntea spate dar, la nevoie, până la 50% din cuplu este repartizat roților din față. Cei 350 de cai-putere se fac simțiți, în acord baritonal de V6, un tratament auricular care susține într-un mod convingător ideea de performanță. În contextul acesta, Maserati Levante se simte cât se poate de natural.