Se spune despre ea c-ar fi printre cele mai vechi păstrăvării organizate de om în România, undeva la câteva aruncături de băț de Câmpulung Muscel. Normal că ne-a stârnit interesul, am dat cheie la Vitara și duși am fost.

Nu știam exact ce ne așteaptă acolo. Auzisem c-ar fi și ceva porțiuni de macadam, nu tocmai ca-n palmă. N-am riscat să plecăm nepregătiți la drum și am apelat la un Suzuki Vitara ALLGRIP (4WD). Nu eram la prima experiență la volan așa că ne-am acomodat repede. Vitara este modelul posesor al unui nume cu greutate în lumea 4×4. Suzuki producea vehicule tot teren când mulți alți constructori nici măcar nu îndrăzneau să adulmece mirosul lumii 4×4.

Călătoria începută de japonezi în anii ’70 este mai accesibilă ca oricând, iar simpla atenție acordată traficului care ne înconjoară va releva destul de repede că Vitara a devenit un model popular în România. Este vorba despre rețeta bună pe care o propune – dimensiuni interesante, sistem de tracțiune integrală foarte bun, preț, performanțe.

Vizual nu te îndrăgostești de linii foarte sexi, cât te apropii de limbajul de design care comunică robustețe și personalitate peste granițele asfaltului. Vitara este un automobil corect, care nu se pierde în artificii inutile. La interior se observă atenția la fabricație și chiar dacă nu avem o selecție de materiale premium, senzația oferită – de durabilitate în timp – poate cântări destul de mult în ochii un cumpărător foarte atent cu bugetul de care dispune.

Motorizarea BOOSTERJET 2 propune o putere maximă de 140 CP și un cuplu motor de până la 220 Nm. Nu sunt valori care să impresioneze ci unele care să reamintească faptul că Suzuki este un constructor pragmatic, în a cărui filosofie de proiectare primează utilitatea și rețeta financiară favorabilă clientului înaintea a orice altceva.

Pentru automobilul testat de noi nu aș pune în balanță decât varianta de transmisie. În sensul că am simțit pe alocuri nevoie unei cutii de viteză manuale, automata cu 6 trepte neavând o rapiditate lăudabilă de schimbare în regim de exploatare alert. E drept că nefiind o dezvoltare de produs foarte recentă, costul său nu sperie, ceea ce este foarte important. Cu alte cuvinte, dacă nu sunteți extraordinar de exigent cu transmisia și nu căutați performanță pură, Vitara AT se poate achita cu brio de sarcini. Pentru cei care vor utiliza automobilul preponderent în oraș, alegerea nici n-ar mai trebui să intre în discuție, automata fiind, de departe, varianta cea mai chibzuită.

În rest, Vitara aceasta cu ceva mai mult nerv (comparativ cu surata sa cu motorizare de 1 litru) este confortabilă, un pic mai vocală pe unele denivelări, dar și bine gândită ca organizare interioară pentru o familie.Portbagajul poate ajunge până la o dimensiune de 1.120 litri, după rabatarea banchetei, iar greutatea de doar 1.220 kg îi asigură o vitalitate bună în mers, dar și atenție sporită la consumul de benzină.

Aer proaspăt

Acesta este esențialul pentru păstrăv. Aerul, apa curată, aerisită. E și motivul pentru care păstrăvul este un luptător care caută mereu să ajungă către izvor, acolo unde apa este mai bogat oxigenată. De aceea înoată întotdeauna în amonte. Râul Bratia izvorăște din masivul Iezer-Păpușa, iar cursul său a fost sursa de inspirație pentru soldații nemți care pregăteau părăsirea României (retragerea) după cel de-al doilea război mondial.

Poate din lipsă de hrană, poate, din contra, din dorința de a încerca o delicatesă a locului, germanii au construit o păstrăvărie. Era anul 1949. Se spune că a fost printre primele încercări când peștele ce ne bucură apele de munte a fost ademenit pentru a se înmulți în captivitate. Mă refer la România, desigur. Păstrăvăria s-a păstrat pe locul inițial, trecând proba timpului și mai ales pe cea a regimului comunist.

La câțiva ani de la Revoluție a intrat în administrarea unor oameni de afaceri din zonă, iar activitatea sa a fost dezvoltată de la an la an. În momentul de față sunt peste 30 de bazine, iar popularea acestora se face în funcție de cererea de pește dar și de condițiile meteo ale sezonului. Verile călduroase nu sunt tocmai minunate pentru păstrăvi. Nici zilele ploioase, pentru că atunci se tulbură prea tare apa.

La păstrăvăria noastră sunt crescute mai multe specii de păstrăvi, separat, pentru a nu strica varietatea speciei. Înmulțirea se face controlat iar procedeul nu este tocmai simplu, icrele fiind „adunate” – de multe ori – manual. Un pește bun pentru a fi comercializat trebuie să ajungă pe la 250 de grame, maxim 300. Asta înseamnă 20 de luni; aproape 2 ani. Din păcate, există tot felul de substanțe nu tocmai sănătoase care favorizează creșterea și grăbesc artificial procesul. Este tocmai lucrul pe care îl evită gazdele noastre, pentru că o creștere forțată înseamnă, automat, o reducere sesizabilă a gustului dar și o calitate mult diminuată a peștelui. Cei crescuți în ritm normal sunt hrăniți cu furaje curate, fabricate din pește. În trecut erau hrăniți cu carne de mânzat tocată, dar mirosurile erau insuportabile, mai ales atunci când venea perioada călduroasă a anului.

După dezvoltarea păstrăvăriei propriu-zise, proprietarii au construit o casă de vacanță. Succesul de care s-a bucurat mica oază de liniște printre prieteni și apropiați a condus la concluzia că ar trebui luată o decizie radicală. După o extindere serioasă și o reamenajare a curții, acum patru ani a fost deschisă pentru public „Păstrăvăria Brătioara”. 16 camere duble, restaurant, cramă, terasă, animale (păuni, iepurași, ponei, cai) – atracția principală pentru copii, dar și alte câteva bazine pentru păstrăvi. Practic, un loc unde dispariția aproape în totalitate a semnalului telefonului mobil este un semn în sine, că poate începe relaxarea.

Meniul oferit la Păstrăvăria Brătioara este bazat, în mare parte, pe rețete care au la bază chiar păstrăvul din locul despre care am amintit la început. Udat cu pahare de vin bun, la focul de tabără de după ce se lasă întunericul, pare a fi ingredientul perfect atât pentru vizitatorii care vin cu familia, dar și pentru cei care vin în grupuri pentru acțiuni de team building, de exemplu.

Iar dacă plimbările cu căruța trasă de cai, chiar către păstrăvăria veche, nu încing suficient atmosfera, din când în când este scos la promenadă un bătrân automobil ARO. Dar nu un oarecare, căci distinsul este unul dintre automobilele de protocol ale regimului care a condus România înainte de 1989. Însuși tovarășul Nicu utiliza acest ARO pentru defilări prin fața mulțimii. Iar cum Pensiunea Brătioara se află atât de aproape de Câmpulung Muscel, leagănul defunctului constructor românesc de vehicule de teren, ar fi fost și culmea să nu se integreze perfect în peisaj.

După ce s-au salutat galant, ARO-ul prezidențial și Suzuki Vitara și-au văzut mai departe de treabă. Unul va rămâne pe post de gazdă bună și de excelent subiect în fotografii ce vor dăinui ca amintiri peste ani, iar celălalt va defila nestingherit pe drumuri departe de a fi impecabile. Pentru că Vitara nu se sperie de greu și ia în piept provocările. Mai ales în „situații de ALLGRIP”.