În teorie știm despre ei, în practică i-am văzut doar prin poze, filmulețe de arhivă ori prin meniurile restaurantelor. Sturionii, veritabile fosile vii, sunt una dintre bogățiile fără seamăn ale României. Din păcate, sunt foarte rari și nici nu prea avem grijă de ei…

Episodul trei al mini-serialului „turnat” împreună cu organizația WWF. O călătorie până la Tulcea în care am căutat să aprofundăm povestea unor nestemate ale faunei, regi ai adâncurilor, sturionii. Sunt printre cei mai mari pești care trăiesc în Dunăre. Bine, de fapt, viața lor „curge” între cel mai important fluviu din țară și Marea Neagră, într-o continuă migrație care poate dura mult peste 100 de ani (nu e nimic ieșit din comun ca un sturion să depășească această etate).

Dar ce îi face atât de speciali? În primul rând faptul că sunt fosile vii, adică biologic reprezintă o punte în timp, o specie care supraviețuiește fără modificări genetice esențiale de mii și mii de ani. Apoi, pentru că-și duc existența pe fundul apelor, sunt prezențe rare. Doar năvoadele pescarilor „specializați”, ce le vin de hac sau, în era modernă, acvariile cu rol de muzeu ni-i introduc în toată splendoarea lor (revenim aici).

În România, în arealul amintit anterior, au trăit de-a lungul vremii șase specii de sturioni. Cele mai cunoscute patru dintre ele sunt morunul, nisetrul, păstruga și cega. Prima este și cea mai impunătoare ca și gabarit, cu exemplare care pot atinge multe sute de kilograme; ca să folosesc voit un clișeu, veritabili „monștri marini”. Din păcate, despre alte două specii se vorbește la trecut, ultimele exemplare fiind observat cu zeci de ani în urmă. Astfel, șipul și viza sunt considerate specii dispărute…

Nu poate fi totul frumos și fără de cusur, trebuia să existe și un revers al medaliei. Aici intervine omul. Populațiile de sturioni erau destul de firave oricum, însă pescuitul în exces le-a împins la limita existenței. Din acest motiv, de câțiva ani există prohibiție pentru pescuitul lor. Numai că acolo unde există lege e rost și de fărădelege, iar braconatul sturionilor este o activitate extrem de profitabilă.

Și am ajuns astfel la momentul întâlnirii noastre cu Cristi Mititelu, activist WWF, un îndrăgostit de Deltă și de frumusețile incomensurabile din acest loc desprins din basme. El ne-a fost gazdă preț de două zile, ne-a plimbat prin zone prin care „mișună” sturionii, ne-a oferit o escapadă pe canalele Dunării și ne-a povestit despre eforturile pe care organizația WWF le face spre conștientizarea importanței protejării acestor pești comoară.

Mușchiuleț nordic

Drumul Tulcei l-am luat cu un Volvo XC60. A trecut ceva timp de când nu am mai interacționat cu un suedez cu pasaport chinezesc și a fost momentul ideal pentru o reîntâlnire. În contextul nobil, am apelat la un exemplar hibrid (de tip plug-in), chiar vârful de gamă al seriei – T8 Twin Engine. Numele destul de complicat se traduce printr-un sistem de propulsie alcătuit dintr-un motor termic de 2 litri, capabil să dezvolte o putere maximă de 303 CP și un motor electric de tracțiune, de 65 kW (87 CP) care-i poate conferi lui XC60 rol de EV (Electric Vehicle) undeva până la vreo 20 de kilometri, dacă pedala de accelerație este acționată cu grijă.

Datele tehnice luate nemestecat arată impresionant și completează excelent tabloul oferit de prezența scenică rafinată a modelului, mai ales în configurația cu pachet R-Design. Proba drumului nu-l recomandă, însă, drept un bad boy, resursele de putere și mai ales cele dinamice fiind cizelate spre a oferi un pachet rafinat, cu accent pe confort. Reprizele de accelerație nu sunt brutale, comprimarea peisajului înconjurător făcându-se progresiv, nordic, dacă vreți.

Cumva, când virezi spre un Volvo mergi la sigur. Nu cauți nici putere brută, nici dinamism accentuat, ci un pachet care să te transpună într-o stare. Iar dacă pătrundem cu gândul în habitaclu, acolo se desfășoară un spectacol de organizare și rafinament suedez. Materialele sunt de foarte bună calitate, iar fabricația a fost făcută cu mult simț de răspundere. N-aș penaliza decât sistemul multimedia, cu un meniu destul de complicat, care va solicita un timp de înțelegere și adaptare, comparativ cu alte realizări de genul.

Implementarea unui sistem hibrid de propulsie a venit și cu prețul unei greutăți de 2.223 kg, de unde și faptul că cei 390 CP nu sunt neapărat foarte mulți. De lăudat eforturile inginerilor Volvo de a reuși, chiar în aceste condiții, să-i asigura lui XC60 un caracter nobil, prin gradul de confort oferit. Clar sunt șanse sporită să apreciezi mai mult deplasările însuflețite doar electric decât reprizele de accelerație.

Aur negru

Sturionii sunt, în ochii multora, aur curat. Aur negru, mai precis, aluzie amară la icrele pe care le produc și care le sunt, paradoxal, cel mai mare dușman. De fapt nu, omul e dușmanul, care pentru un kilogram de icre negre este dispus să plătească sume colosale, de mii și mii de euro. Iar un sturion matur (un morun) poate produce mult peste 100 kg, deci statutul de țintă atractivă pentru vânătorii de comori este inevitabil.

Și nu doar că încă există braconieri, ci ei sunt destul de cunoscuți în zonă, unii având chiar o aură de notorietate. Se spune că atunci când este capturat câte un sturion impresionant, acesta părăsește Delta Dunării cu elicopterul, pentru a fi livrat clienților pretențioși. De aceea cei din organizația WWF încearcă să monitorizeze populația existentă de sturioni și să militeze pentru protejarea lor.

Prin proiectele desfășurate se trag semnale de alarmă, iar pentru pescarii care sunt obișnuiți să-și câștige existența „vânând” aurul negru sunt oferite idei alternative care să genereze venituri. Spre exemplu, turismul poate fi cheia renunțării la braconaj. Iar propovăduirea acestor idei va da, probabil, rezultate pe termen lung. Să sperăm doar că cei de la WWF vor mai avea și pentru cine să facă aceste eforturi…

Aminteam mai pe la început că este foarte greu să zărești sturionii, chiar și pentru cei care monitorizează traiul lor. Acvariul din Tulcea oferă alternativa perfectă, iar Cristi a avut grijă ca după o senzațională plimbare pe canalele Deltei să ajungem și la muzeu. Acolo, într-un rezervor destul de mare, pot fi admirate câteva exemplare frumoase din toate cele patru specii care au supraviețuit până astăzi. În liniștea acelei săli cu lumină difuză poți cădea pe gânduri și să meditezi la binele pe care l-ar putea face omul în locul răului.

Sigur că faptul că din braconarea unui singur exemplar de morun îți poți face casă și achiziționa o mașină tentează enorm, dar planeta cum o lăsăm? Omul modern este doar un pasager care a primit enrom și care va lăsa în urmă din ce în ce mai puțin. Omul modern ar trebui să sprijine din toate puterile eforturi precum cele întreprinse de WWF. Până nu va fi prea târziu!