Acest material este parte dintr-un proiect de suflet, realizat cu sprijinul necondiționat al organizației WWF. Am apelat la un model de gabarit, Toyota Land Cruiser, pentru a vă aduce o poveste, sperăm noi, tot de gabarit – reintroducerea zimbrilor în sălbăticie, în Munții Țarcului.

Sper că ați citit editorialul acestui număr! Ar fi o introducere perfectă pentru material și pentru cele două care îi urmează. Am pus trei idei pe foaie și chiar dacă, din punct de vedere cronologic, aceasta a fost ultima excursie, pentru mine a fost cea mai importantă, pentru că de la „zimbri” s-a inițiat colaborarea cu WWF.

Știam că urmează un drum de vreo șapte ore, până la Armeniș, în apropiere de Caransebeș. În realitate, cu pauză de masă, durează mai mult. Dacă până la finalul articolului vă dau idei să-l încercați, luați în calcul o aventură de minim trei zile. Ideea unei ieșiri în natură, într-un areal protejat, m-a făcut ca pe lângă Dragoș, cel care vă povestește minunat vizual călătoriile noastre, de data aceasta să mai luăm doi pasageri. Și în spiritul dorinței WWF, de a-i face conștienți pe tineri de importanța naturii, i-am luat cu noi și pe juniorii familiei Savu.

În situația de două bone, una pricepută și una nu prea, m-am gândit să apelăm la un vehicul spațios, care să fie confortabil pentru o deplasare lungă. Trebuia, totodată, să fie ceva impunător, ceva cu care să te prezinți cu capul sus în fața unor zimbri. Nu aveam multe opțiuni și am apelat – cred eu – la cea logică: Toyota Land Cruiser, un soi de zimbru în lumea automobilelor moderne.

Și bună alegere am făcut! „Tancul” căci nu s-ar putea mira nimeni dacă îi spun așa, e un minunat partener de călătorie la drum lung. Sigur, trebuie să-ți setezi mintea din start că nu va fi cazul de excese dinamice, ruliul automobilului fiind destul de pronunțat. Este loc, chiar serios, pentru escapade mult după ce se termină suprafața asfaltică, pentru că Land Cruiser încă joacă o carte clasică. Sistemul de tracțiune integrală nu e doar un logo pe hayonul portbagajului, ci poate băga în acține diferențiale blocabile și reductor. Limitele sale sunt impuse, în echiparea de serie, de anvelope, nicidecum de mecanică.

Ne-am bucurat din plin de portbagajul gigant (mai ales în configurația cu „doar” cinci locuri folosite: 970 litri), de player-ul DVD care a mai scurtat drumul copiilor cu ajutorul unui film animat, dar și de cotiera refrigerată, în care pot încăpea patru sticle de 500 ml și câteva ciocolățele. În special copiilor le-a plăcut trapa panoramică, invadată de răcoarea pădurii odată ce am început să urcăm pe forestier.

Motorizarea, destul de zgomotoasă, este tot de școală veche. 2,8 litri de motor diesel produc un maxim de 177 CP și 450 Nm (de la 1.600 rot/min). Nu e impresionant, însă e tot ce-i trebuie lui Land Cruiser pentru a performa. Personal, pentru deplasările lungi, aș fi preferat altă transmisie decât varianta automată cu 6 trepte, una actualizată, mai bine etajată, dar cei de la Toyota au jucat cartea clasicismului până la capăt, se pare. Nu că ar conta când te orientezi spre acest automobil, dar consumul mediu oficial este de sub 10 l/100 km. În realitate, deși depășești, pot spune că rezervorul de 87 litri ne-a fost suficient pentru toată călătoria, adică undeva spre 900 km.

Tot pachetul are un preț de 67.400 euro, cu TVA. Adică, raportat la piață, aș putea spune că e puțin. Trebuie doar să înțelegi că Land Cruiser nu este un SUV, ci mult mai mult de atât, din perspectiva off road.

Comoara de la Armeniș

Nu, nu vă înarmați cu detectoare de metale sau cu alte hărți mistice. Comoara de la Armeniș are alte dimensiuni. E drept că, iar asta trebuie să o știți încă de la început, sunt șanse mari de tot să nu se lase descoperită. Așa-s comorile. Ieșirea din prima seară, una lejeră, până la un observator special construit, am făcut-o încercând să mă conving că nu va fi vreo problemă dacă nu voi zări niciun zimbru. Spre deosebire de cei care pot fi admirați în rezervațiile de la Hațeg, Vama Buzăului ori Târgu Neamț, cei de la Armeniș sunt sălbatici cu adevărat, iar oricât de impunători ar fi din punct de vedere fizic, sunt temători vis-a-vis de intrușii care le perturbă intimitatea.

Proiectul WWF este unul de amploare și se desfășoară pe o suprafață de mii de hectare. El vizează refacerea unui întreg ecosistem, iar zimbrul este doar un prim pas. E drept, unul esențial. Pentru că zimbri sunt veritabili „arhitecți peisagiști” în zonele pe care le populează. Ori, el a fost dispărut din sălbăticie vreme de aproximativ 200 de ani, cu toate consecințele care au rezultat.

Zimbri se deplasează zilnic pe distanțe de zeci de kilometri, iar prin locurile prin care trec formează culoare de care beneficiază și alte animale mai mici. De asemenea, faptul că se hrănesc cu scoarță de la copaci și distrug pâlcuri de arbori, permit formarea unor poienițe. Acolo se vor dezvolta plante care nu cresc în pădure și își vor găsi culcuș alte viețuitoare. Este un întreg circuit perfectat de natură, din care, din păcate, zimbrul a cam lipsit.

„Vânătoarea” noastră de la Armeniș – ironic termen, nu? – a debutat cu o scurtă drumeție până la un observator montat la baza unei păduri. Liniștea desăvârșită în timpul deplasării este esențială, pentru a nu speria prietenii care pot fi în orice loc. Oana, Bianca, Astarte și Cristi ne-au fost gazde din partea WWF și ne-au învățat să fim atenți la urmele de pe drum, la crengile de copăcei roase, ori la locurile în care ar fi putut rămâne agățate smocuri de păr de zimbru. Cu fiecar pas în plus intram într-o stare aparte, de mic cercetaș plecat în misiunea vieții.

Câteva zeci de minute mai târziu ajungeam în observatorul „Tara” botezat în cinstea câinelui ciobănesc care i-a păzit pe toată durata perioadei de construcție pe cei aproape 30 de arhitecți care au transformat un workshop într-o adunare frățească, din care a rezultat foarte frumosul punct de observare. De acolo, din buza pădurii, se poate observa întinderea și, mai ales, frumusețea „Măgurii Zimbrilor”, supranumele zonei protejate de WWF. Pădure și pășuni cât vezi cu ochii, iar acolo, oriunde, doar ceva mai mult de 50 de zimbri.

De la începutul proiectului, 73 de zimbri din 9 rezervații și centre de reproducere din întreaga Europă au fost eliberați la Armeniș. Diversitatea genetică este esențială pentru perpetuarea corectă a speciei. Cel puțin 16 pui născuți acolo au fost zăriți de-a lungul timpului de către rangerii WWF. Totuși, natura nu a iertat, iar astăzi sunt abia peste 50 de exemplare.

Cu atât mai important se dovedește proiectul când asculți, în liniște deplină, toate aceste detalii. Iar când după câteva ore de așteptare și o căniță de răchie de-a locului, câțiva câini dau alarma, iar telescopul grupului pleacă fulger spre acel loc, tensiunea crește la cote maxime. Era un zimbru, un mascul, pentru că în perioadele non-fertile, aceștia trăiesc singuratici. Pătrunsese în zona unei stâne. Norocul nostru, am putea spune. Preț de câteva minute bune, a stat la vedere, chiar dacă era doar un punct mic pe vizorul unui aparat de observație. O mică minune realizată de entuziaștii WWF după ani de zile de muncă.

A doua zi am pornit cu entuziasm într-o nouă drumeție, cu rangerul Matei șef de trib, un om de-al locului, îndrăgostit iremediabil de impunătorul mamifer. Câteva ore de căutat prin pădure și prin luminișuri, prin locuri despre care se știa că erau frecventate de nobilul animal. Nimic. Din păcate, nimic! Fotografia în care se poate distinge mai greu zimbrul este din timpul expediției noastre. Celălalte ne-au fost furnizate de către WWF și sunt rodul multor zile de pândă serioasă. A meritat tot efortul pentru un zimbru observat prin binoclu și telescop? Oh, da! Cu siguranță. Minutele acelea au fost divine. Dovada că natura poate și va triumfa, oricât de greu îi va fi.