Există locuri care îți schimbă (în bine) starea de spirit și îmbie la pace interioară, cum ar fi domeniul Zabola. Sau interiorul noului Mercedes-Benz GLE.
Sufăr uneori de o indecizie aproape dureroasă, iar în noul GLE am resimțit-o puternic: am trecut de două ori deja prin cele patru teme ale afișajului — Modern Classic, Sport, Progressive și Discreet — și nu m-am hotărât pe care să-l las.
Aș fi lăsat tema Sport, însă modul nostru de rulare era Comfort, de departe preferatul meu aici. În Comfort, transmisia nu amorțește așa tare și îți pune la dispoziție resursele motorului relativ repede. Amortizoarele adaptive sunt însă relaxate și, impreună cu suspensiile AirMatic, transformă SUV-ul de peste două tone într-un covor plutitor.
Primul gând despre GLE a fost: e parcă prea complex. Volanul are două butoane tactile pe brațele sale, iar prin intermediul lor controlezi tot ce se întâmplă pe cele două ecrane de 12,3 inch. Sunt foarte practice și intuitive, la fel ca interfața MBUX. E impresionant gândul că doi bumbi teșiți pot înlocui acum catralionul de butoane din era pre-touch.
La fel de impresionant ca gândul că, în viitor, și butonașele astea vor fi în plus. Vei putea vorbi cu mașina, care te va înțelege și care se va conforma dorințelor și nevoilor tale de șofer. GLE poate deja să facă asta. O funcție aflată în stadiul incipient, care înțelege engleza bine rostită. „Din asta nu am!”. Nu m-a înțeles, firește.
Sătul să bombănesc comenzi unei mașini, prefer să-l butonez acum și să mai aștept un pic; suntem în plină revoluție tehnologică, deci probabil următorul GLE va putea să mă tragă de limbă ca să afle mai precis ce vreau de la el. Oare cât mai e până ne va putea citi gândurile? Gândurile prostești (dar totodată și fezabile, o să aflăm în curând probabil) s-au oprit la porțile masive, din fier dezbrăcat, ale domeniului Zăbala — cunoscut și ca Zabola, destinația noastră.
Zabola, colț de rai
Scurtul drum de la porțile domeniului și până la castel este suficient ca să-ți inducă stare de visare; pășești pe sub o boltă formată din copaci bătrâni, în stânga se deschide un mic lac, și oriunde te uiți ești bombardat cu verde în felurite forme, de la iarbă la tufișuri și arbori.
Ploaia mocănească pornită din senin ne-a fugărit în interiorul castelului nou, una dintre cele patru clădiri care au fost transformate în case de oaspeți. Doamna Melinda Lengyel, ghidul nostru și persoana care se ocupă de întregul bun mers al domeniului, ne-a povestit despre trecutul, prezentul și viitorul complexului Zabola în timpul unui scurt „tur al casei”.
Prima mențiune a lăcașului a avut loc în 1629 — pe atunci, doar un conac cu două niveluri, a cărui arhitectură purta semnătura renascentismului. Două secole și jumătate mai târziu devine, din dorința contelui Mikes Benedek, castel. Aici s-au ținut apoi, în secolul XVIII, adunările oficiale ale Comitatului Trei Scaune, a cărui capitală era Sfântu Gheorghe.
Domeniul a căpătat de-a lungul timpului clădiri anexe, toate păstrându-se până în ziua de astăzi — în mod surprinzător, am putea spune, având în vedere că istoria acestuia nu a fost una ușoară, în special în perioada comunismului. După cel de-al doilea Război Mondial, zona care acum respiră calm și seninătate a fost folosită ca sanatoriu și, ulterior, cămin de copii. Deloc surprinzător, păstrarea și întreținerea sa nu au fost considerate prioritare atunci, ceea ce a făcut misiunea de recondiționare să fie cu atât mai grea.
Una dintre clădirile de oaspeți este castelul nou, costruit în 1905. Alta este The Old Saddlehouse, cu două dormitoare. The Machine House — folosită în trecut pentru a alimenta zona cu electricitate — are nouă camere, fiecare unică prin tema cromatică. The Garden House a fost transformată și ea într-un cuib de două camere. Iar The Stables (vechile grajduri) sunt folosite acum ca restaurant și sală de evenimente.
Retrocedarea domeniului a avut loc în 2004 și a fost urmată imediat de renovare, un proces minuțios care a durat până anul trecut. Interiorul, prin mixul îndrăzneț de stiluri de amenajare, poartă semne ale fiecărei ere pe care Zabola a trăit-o. În camerele din castelul nou, clasicismul francez primește o reinterpretare modernă și se întâlnește, pe alocuri, cu stilul industrial — suficient de mult încât să nu te simți ca în muzeul Versailles, dar suficient de puțin cât să nu te scoată din starea de fantezie pe care invariabil o vei resimți aici.
Dorința proprietarilor este să ofere, în egală măsură, o ședere relaxantă și o experiență veritabilă în aer liber. Domeniul are 50 de hectare, teren pe care găsești două lacuri, patru iazuri și numeroase activități outdoor: pescuit, echitație, sau pur și simplu drumeții (pe jos, cu trăsura sau cu bicicleta). Există până și un punct de observație al urșilor. Și chiar și un balon cu aer cald, din care poți să admiri de sus toată zona.
Cu toate că o simplă vizită aici te poate convinge de existența perfecțiunii, viitorul domeniului Zabola este presărat cu planuri de dezvoltare — care vor decurge cu la fel de multă implicare și cu la fel de mult simț de răspundere ca până acum, ne asigură Melinda Lengyel.
Templul GLE
Alegerea lui Mercedes-Benz GLE pentru vizita la Zabola nu a fost întâmplătoare: puține SUV-uri te fac să te simți mai zen decât teutonul stelat. Ajuns la a patra generație, GLE continuă să te îmbie cu confortul său la rulare, asigurat acum de un sistem de amortizare inteligent. Un upgrade al mult lăudatei suspensii pneumatice AirMatic, E-Active Body Control controlează riguros activitatea amortizoarelor de pe fiecare roată, pentru un rulaj de o finețe imperturbabilă.
Exploatând cu atenție fiecare resursă pe care o are la îndemână, E-Active Body Control este capabil să și recupereze energie, pe care motorul o va folosi atunci când cei 367 CP (și 500 Nm) ai motorului cu șase cilindri în linie nu sunt suficienți. Prin funcția EQ Boost, GLE 450 4MATIC primește, pentru o scurtă perioadă de timp, încă 22 CP și 250 Nm.
Interiorul este cocoloșit cu materiale care bucură simțurile, atât pe cele vizuale cât și pe cele tactile. Pielea se îmbină armonios cu ornamentele Designo din lemn de frasin (dar poți alege cu încredere și tei, stejar, aluminiu sau fibră de carbon). Atunci când lumina naturală dispare, acestea sunt puse în evidență subtil de către sistemul de iluminare interioară, care transformă habitaclul într-un adevărat cocon.
În momentul în care oboseala unui drum lung începe să-și spună cuvântul, GLE te înviorează cu programul Energizing, în care o suită de sisteme intră în sincron pentru a-ți pune sângele în mișcare: muzica, iluminarea interioară și masajul din scaune (dar și mișcarea acestora în diferite poziții) creează un ambient vivace.
Mercedes-Benz GLE te poartă cu minim de efort către destinație și nu obosește niciodată: citește și indicatoarele de limită de viteză și urmărește necontenit marcajele albe, ajutându-te să îți menții banda.
Pe autostradă, pilotul automat adaptiv poate să conducă și singur-singurel, însă preferă să te știe pe tine în spatele volanului: dacă nu dai semne că ești acolo, te va atenționa sonor, înainte să oprească mașina pe avarii, în condiții de siguranță. Gândul că pleci la drum însoțit de un alai numeros de sisteme de siguranță este întotdeauna reconfortant, însă cel mai probabil nu vei avea nevoie de ele.
Pe drumul de întoarcere, gândul gândul mi-a fugit la similitudini: la fel ca domeniul Zabola, GLE (pe atunci M-Class) s-a născut în 1991 dintr-o nevoie mai degrabă practică — ca înlocuitor de G-Class, pe platformă de Mitsubishi. Soarta l-a transformat însă într-un nume de sine stătător, unul cu suficient potențial încât să merite investiții în dezvoltare. Un proces susținut, care nu a cunoscut pauze în ultimii 20 de ani și care l-a format pe GLE așa cum îl știm acum: ca un templu zen mobil.








































