Chiar și pentru o casă care a desenat mereu automobile care luau răsuflarea ca aspect, Lamborghini LM002 este, încă, o revelație. Înțeles de puțini, plăcut de și mai puțini, LM002 a avut o viață zbuciumată. Unii au strâmbat din nas la apariția lui Urus, neglijând moștenirea solidă pe care o putea trece în CV. Cine a fost și – mai ales – de ce a fost, primul tot-teren Lamborghini?

De Lamborghini LM002 mă leagă o amintire foarte vagă din copilărie. Țin minte doar atât: era o emisiune auto preluată de peste hotare (poate, poate, de la postul Deutsche Welle) în cadrul căreia i se făcea un portret tot-terenului Lamborghini după un test; redactorul respectiv amintea că în unele regimuri de funcționare putea ajunge la un consum de aproximativ 130 l/100 km. Poftim? Explicați-i asta unui copil care auzea doar povești depre Dacii 1300 și 1310 care se descurcau și cu mai puțin de 10 l/100 km…

Lamborghini LM002 este continuatorul unui proiect inițiat prin anul 1977, când sub divizia Lamborghini Militaria (de unde vine prescurtarea LM) se încerca proiectarea unui vehicul care să poată intra în serviciul forțelor armate. Moștenirea lăsată de Willys în urmă le mai dădea idei și altora. Astăzi, când mai toți producătorii au câte un „4×4” în gamă, e mai greu de înțeles tabloul de la sfârșitul anilor ’70 – începutul anilor ’80, dar e destul să amintim că al nostru mândru IMS/Aro era printre pionierii vehiculelor tot teren, cu aplicații stradale. Asta pentru că nu erau prea multe opțiuni, mai ales în Europa.

Revenind la „de ce” în ceea ce-l privește pe Lamborghini LM002, situația este destul de simplă. În 1977 a fost lansat prototipul Cheetah, un vehicul care era – cel puțin în teorie – proiectat pentru a putea fi folosit în teatrele de operațiuni care aveau climat dificil, automat și pentru zone cu relief nu tocmai prietenos. Se pare că acest prototip a fost cumpărat de entități din SUA, iar urma sa a intrat într-o oarecare ceață. Așa a fost dezvoltat, în 1981, LM001, într-o formă foarte apropiată (cel puțin ca aspect) de ceea ce a devenit serie în 1986 – Lamborghini LM002.

Ridicol sau uimitor? Ridicol ȘI uimitor!

Cheetah și LM001 aveau în comun cu Lamborghini Countach, unul dintre cele mai râvnite automobile ale anilor ’80, amplasarea motorului în spate. Totuși, nici această soluție constructivă și nici folosirea unui V8 de proveniență nord-americană nu părea a fi soluția, așa că LM002 urma să primească un motor de… Countach. Ridicol? De ce ar fi ridicol ca un „tanc” să primească un motor V12, de 5,2 litri și aproximativ 450 CP? Mutat în față, apropos, pentru a renunța la pornirile de supercar.

De ce ar fi avut nevoie militarii de așa performanțe? Ei bine, asta era problema, că nu prea s-a îngrămădit nicio entitate militară să comande versiuni non-civile ale lui LM002, dar, pentru că proiectul era finalizat și s-a considerat că se vor găsi doritori pentru el, automobilului i-a fost gândit – în pripă, dacă mă întrebați pe mine – un interior cât de cât primitor și a fost lansat în producție de serie civilă.

Spuneam că interiorul s-a vrut primitor, dar este, mai cum seamă după standardele moderne, de-a dreptul primitiv. S-a apelat la lemn (bucăți de scândură finisate, efectiv) pentru planșa de bord, la piele pentru cele patru scaune și la comenzi care amintesc de primele telefoane fixe care au renunțat la rotița care permitea formarea numerelor. Ergonomia este, pe alocuri, dezastruoasă, iar între locurile de pe partea stângă și cele de pe partea dreaptă trece un tunel central ridicol de mare.

Deși tot-terenul super-sport are o lățime de 2.000 milimetri, postul de conducere este îngrămădit, volanul este poziționat prost, iar parbrizul plonjează nedorit de aproape de capul șoferului. Asta ca să-i mai ia gândul de la cele două selectoare ale sistemului de tracțiune 4×4 care îl mângăie nefiresc pe piciorul drept. Transmisia manuală este de tip „dog-leg”, are cinci trepte de viteză, iar poziționarea selectorului ei te obligă să întinzi un pic mâna ca să te „joci” cu el.

Sistemul audio era performant pentru vreme, cu un tun de bas (subwoofer e un termen prea pretențios pentru anii respectivi) care a furat posibilitatea de a exista un al treilea loc în spate, iar poziționarea radio-casetofonului seamănă foarte mult cu cea a stațiilor de emisie-recepție CB în cazul camioanelor – pe plafon, în spatele oglinzii retrovizoare. Partea bună, mă gândesc, este că nu puteai să te plângi că sistemul de aer condiționat creștea simțitor consumul de benzină. Era la nivel de picătură într-un ocean.

328 de Lamborghini LM002 au fost produse, dintre care 49 doar pentru piața nord-americană. Fără a putea vreodată să emită pretenții la concursurile de eleganță auto, numărul limitat de exemplare este o garanție că prețul său va crește constant.

Aerodinamica total neprietenoasă, la pachet cu un motor care avea o capacitate cilindrică de 5,2 litri, dar avea de urnit 2,7 tone care se mișcau cu grația unei cărămizi într-un tunel aerodinamic, a condus la montarea unui rezervor cu o capacitate de 169 de litri. Unii spun că există exemplare asupra cărora s-au operat modificări, în sensul că s-au montat rezervoare care depășesc chiar 250 litri.

De ce? Pentru că și atunci când nu e o problemă că trebuie să plătești mult când alimentezi, poate fi o problemă că trebuie să te oprești prea des ca să o faci. Asta deși tot unii (care au avut norocul să-l conducă) mai spun că un picior cumpătat poate să-l poarte pe LM002 chiar și cu doar 30 l/100 km. Doar!

Din păcate pentru o companie care nu o ducea strălucit în anii respectivi, Lamborghini LM002 nu a fost tocmai un succes financiar. Ce nu a rupt gura târgului atunci devine mai prețios în zilele noastre.

Rambo-Lambo

Arată pe cât de necioplit ar putea arăta un vehicul militar și total neitalienesc, din punct de vedere al eleganței. Pentru că-n ’86, la momentul apariției, John Rambo se dăduse deja de două ori mare și tare prin cinematografe, i s-a găsit foarte repede porecla perfectă: Rambo-Lambo.

Cuplarea punții față pentru a-l transforma în bestie 4×4 se face manual, din butucii roților anterioare, o manevră tare dragă celor pasionați de off road. Jantele aveau doar 17 inch și au fost proiectate de producătorul OZ. Anvelopele au fost o provocare. Cu un raport de aspect de 60 și o lățime a benzii de rulare de 345 mm, au fost proiectate special de către cei de la Pirelli în două versiuni: una tot teren și una special dezvoltată pentru dunele de nisip (pentru că se țintea precis spre clientela din anumite zone ale globului). Deși aveau de cărat un automobil rotofei, anvelopele erau întărite cu kevlar pentru a putea permite rularea în condiții acceptabile chiar și cu pană de cauciuc.

Se vorbește despre 328 de exemplare produse în fabrica din Sant’Agata Bolognese până în 1993. Practic, să nu fi fost în pielea contabililor care calculau balanța dintre costuri și profit. Cele care au supraviețuit până în zilele noastre se regăsesc, în mare majoritate, în colecții private și îi scutesc pe proprietari de deplasări într-o hărmălaie totală la interior, sunetul simpatic al motorului V12 fiind însoțit în mod nefericit de un zgomot la rulare deranjant.

Cel puțin un exemplar Lamborghini LM002 a ajuns în paradisul automobilelor. Fostă proprietate a fraților Uday și Qusay Hussein, cei care ar fi trebuit să fie moștenitorii Irak-ului, de la părintele Saddam Hussein, a fost folosită de militarii americani drept țintă pentru trageri. Excelent moment de inteligență, desigur.

Un Lamborghini LM002 a fost special modificat pentru competițiile de rally-raid, ținta fiind celebrul raliu Paris-Dakar. Lipsa unui buget consistent a pus frână programului, dar mașina a fost dezvoltată și s-a luat startul în câteva competiții de nivel decent. Este păcat că proiectul nu a fost dus mai departe, pentru că ar fi beneficiat de aportul unui pilot de legendă, în persoane lui Sandro Munari. Un al doilea LM002 preparat pentru rally-raid a fost opera echipei private LM Racing Team.

Excentricități

Lamborghini LM002 era, din start, o excentricitate. Totuși, se pare că pentru unii nu a fost suficient nici măcar atât. Un V12 de 5,2 litri a fost prea puțin în unele cazuri, iar Lamborghini a răspuns mofturilor prin transplantarea unui alt V12, de 7,2 litri, dezvoltat pentru bărcile de mare viteză. Se pare că unii beneficiari nu erau deloc deranjați de faptul că direcția avea finețea unei timone de vas de croazieră, dar aveau nevoie de mai multă putere maximă la roată.

Un alt client de Lamborghini LM200 cu pretenții a fost excentricul Sultan al Bruneiului, Hassanal Bolkiah, proprietarul unei colecții ce numără sute de automobile super-sport și de lux, care a gândit că locurile din micuța benă a lui LM200 (se puteau monta 4 scaune suplimentare) nu-și au rostul și că s-ar cere o recarosare. Așa că cel puțin unul dintre și așa puținele Lamborghini LM002 produse a primit o caroserie mult mai apropiată de cele ale SUV-urilor moderne, ca alură.

Astăzi, un Lamborghini LM002 costă, după prețurile de tranzacționare la licitațiile auto mai serioase, între 200.000 și 400.000 euro. Nu e neapărat mult, judecând după faptul că este un model destul de rar și că poartă o emblemă cu poveste în lumea auto. Personal, l-aș pune la lucru în loc să-l expun într-un garaj pretențios. Dacă să vezi un Urus pe stradă a devenit ceva aproape banal până și în România (în București, cel puțin) un Lamborghini LM002 ar fi o apariție senzațională chiar și pe străzile din Monte Carlo.

Teoretic, Urus este urmașul lui Lamborghini LM002, însă legătura dintre ei este la nivelul conexiunii care poate exista între un mititel din carne de vită și o friptură perfectă din „Kobe”. Cam pe acolo…