Doru este una dintre cele mai frumoase voci din muzica românească și nu doar din sfera rock. Este, totodată, compozitorul unor piese care vor dăinui în timp dar și un motociclist pasionat.

De mai bine de zece ani, figura lui Doru Trăscău este asociată automat cu trupa „indie” The Mono Jacks, una care se bucură de o simpatie în continuă creștere în cercurile ascultătorilor de muzică de bună calitate. Îmi permit aroganța să trec peste clișeul „gusturilor care nu se discută” și să spun ferm că prea puțină muzică este, realmente, de calitate. Cei care-și cercetează memoria până mai în urmă de momentul apariției acestei trupe, își vor aminti, cu siguranță, de un solist cu voce pregnantă, o apariție mai mult decât îndrăzneață ca aspect și un videoclip care a făcut carieră pe Atomic TV – În hol. Înainte de The Mono Jacks a fost AB4.

Soția este cea mai norocoasă fană The Mono Jacks. Pleacă mereu acasă cu solistul ei preferat.

Derulăm puțin. Doru și-a trăit adolescența în vremurile în care MTV era o entitate, iar obținerea unor casete/discuri/cd-uri cu muzică bună era infinit mai complicată decât încărcarea unui tab YouTube pe laptop ori PC. A avut o afinitate evidentă și declarată pentru Nirvana, a trăit destul de marcat plecarea lui Kurt Cobain spre alte zări și a ascultat înregistrarea cult – Nirvana Unplugged (in New York) în super-heavy-rotation. Astăzi, la 26 de ani de la transmiterea acelei înregistrări, în studioul lui Doru există un „exponat” Nirvana.

Chitara a descoperit-o, în primă fază, la colțul blocului, acolo unde vecini își petreceau armonios serile pe acordurile unor cântece de drumeție, să le spunem. În clasa a XI-a, într-o excursie la care au participat mai mulți colegi de generație de la liceul frecventat de Doru, serile s-au lăsat tot cu muzică la chitară și voie bună. Doar că cele două chitare lansau acorduri mult mai complicate și mai apropiate de muzica de afară. Atunci s-a produs o scânteie.

O chitară

La început a fost o chitară cumpărată din bani împrumutați. A fost o chemare a muzicii, care mocnea. În primă fază nu-și conștientiza potențialul vocal. Din păcate, încă din timpul liceului, și-a pierdut tatăl, cel care nu a mai apucat să asiste la ceea ce avea să devină o carieră de muzician veritabil.

Mărturisește cu un zâmbet ștrengăresc că timpul pe care ar fi trebuit să-l petreacă la facultate (după cum știa mama sa) se consuma într-o garsonieră din zona Dristor, în București, acolo unde împreună cu alți prieteni, cu chitarele și cu multă pasiune, conturau primele compoziții proprii. Intra și vocea în peisaj, cea care i-a devenit un soi de marcă înregistrată în zilele noastre.

Au fost doi la început, pe când se contura serios ideea de trupă. După un anunț dintr-o revistă, s-au prezentat la un soi de audiție. Un toboșar căuta colegi pentru o trupă rock. Avea sala de repetiții și povestea cu mândrie că avusese o piesă difuzată pe plajă de către Radio Vacanța. Aaa, mai avea și numele, moștenire de la o primă formulă de componență: Melcii Sprinteni. Doru a priceput repede că viziunea sa artistică nu se putea desfășura sub acel „antet”.

Așa se face că, tehnic, prima trupă în care a activat oficial a fost AB4, una de real succes în mediile underground din România, fix la începutul anilor 2000. Povestea AB4 s-a consumat foarte mult datorită navetei pe care Doru o făcea între București și Roma, acolo unde se afla chitaristul alături de care pusese bazele proiectului. La un moment dat au apărut alte priorități.

Nu e un vis. E aievea!

Doru avea să devină tată, împreună cu cea care i-a fost alături mereu și l-a sprijinit în frumoasa carieră. Drumurile dese înspre Italia urmau să cedeze locul noii „cariere”, cea de părinte. După câțiva ani de pauză forțată, în care și-a urmat și calea de „corporatist”, devenind unul dintre cei mai importanți designeri de interfețe de la Electronic Arts (apropos, dacă ai jucat vreodată FIFA e posibil să fi întâlnit multe elemente concepute de Doru), în 2010 lansa primul material discografic semnat The Mono Jacks. Ce a urmat apoi a fost și este o poveste frumoasă, care i-a permis – de aproape trei ani de zile – să renunțe la slujbă și să trăiască doar din pasiunea sa primordială, muzica.

Doru cel din 2020 este mândru că fetița sa de 7 ani dă semne de înclinații artistice, fiind foarte atrasă de universul muzical, dar este contrariat, totodată, de decizia fiului său de 13 ani, care în locul unei învoiri pentru a asista la un concert pe care The Mono Jacks l-au pus în scenă în compania unei orchestre simfonice cu 40 de instrumentiști dirijați de Tiberiu Soare, a preferat să se ducă la școală, la cursuri. Încă nu este un fan înfocat. Încă!

Pe plan muzical, pe lângă faptul că este măgulit de situația de a avea mai mereu în ultimul timp concerte „Sold Out”, Doru își dorește să sprijine din postura de producător trupe care au potențial. Pășește timid și pe acest drum.

Dacă ar putea, ar dori să bea un pahar de vin împreună cu Michael Stipe, solistul trupei R.E.M., pe care îl admiră teribil. Concertul ideal ar fi pe stadionul Wembley, în Anglia, dar visează și la o cântare de efect pe Național Arena. Cât despre muzicianul alături de care ar fi fascinat să cânte pe scenă, Doru îl nominalizează instant pe Dave Grohl, solistul Foo Fighters. Amintirile frumoase au lăsat urme, Dave fiind cel puțin la fel de cunoscut pentru faptul că a fost toboșarul trupei Nirvana…

În afara muzicii, Doru mi-a povestit entuziasmat de o întrevedere cu un Porsche 911, un automobil care întruchipează perfecțiunea pentru mulți. Cândva, după ce descoperise computerele și internet-ul (atenție, abia la 23 de ani) își propusese să pună bazele unei enciclopedii online de motociclete. Încă nu a ajuns în punctul ăla, dar de la 18 ani este motociclist înrăit.

Nu are, încă, toate motocicletele pe care și le dorește. În momentul de față se bucură de o Yamaha. Automobilistic, apreciază mult Alfa Romeo, însă consideră că Porsche e o poveste aparte.

Titlul materialului a fost inspirat de versurile de început ale piesei mele preferate „The Mono Jacks”. Dacă nu a stârnit nicio trăire deja, dați-i credit câteva acorduri, nu mai mult. O să descoperiți un artist care ar fi cunoscut succesul pe orice piață muzicală din lume.

Text publicat în revista 4x4Wheels numărul 27.