Am abordat diferite subiecte de-a lungul vremii la această rubrică, iar acum am întâlnit un pălărier veritabil, unul dintre ultimii din București, chiar dacă, paradoxal, se află abia la început de drum. Octavian ne-a povestit despre cum e să descoperi fascinația pălăriei.

Octav are 35 de ani și de ceva timp și-a luat destinul în propriile mâini pentru a le da acestora ocazia să creeze artă. Un altfel de artă, una cu puternici rădăcini în trecut, cu parfum de statut social, care are potențialul de a fi descoperită abia acum – cu adevărat – de publicul român.

S-a născut într-o familie cu origini rusești, de unde numele, dar și cu înclinație vădită pentru diferite meșteșuguri de îndemânare. Străbunicii au fost artiști, unul dintre bunici a fost un sobar cu notorietate, iar celălalt un cizmar foarte îndemânatic. Tatăl său restaurează în prezent automobile clasice, fiind „croitor” în tablă. În copilărie, Octavian avea ca pasiune desenul și chiar și în liceu se preconiza o carieră în „Belle Arte”.

N-a fost chiar așa, subiectul nostru fiind, în realitate, absolvent de „Educație Fizică și Sport”. A lucrat o scurtă perioadă ca tehnician maseur și apoi, vreo zece ani, în zona de comerț cu obiecte vestimentare, amenajând vitrine și concepte de magazin. A avut mereu o atracție pentru hainele cu personalitate, pentru accesorii și mai ales pentru calitate.

Amintiri din copilărie

De la trei ani, după ce prezența mamei i-a fost răpită nedrept, Octav a crescut cu tatăl său și cu bunicii. Părintele era pasionat de filmele western și i-a indus această atracție și fiului. Încet-încet s-a sădit o sămânță a pasiunii pentru pălării, care, peste ani, s-a transformat în primă fază în hobby și mai apoi în ocupație de zi cu zi. A fost un pariu nebun, de a o lua complet de la zero, de a fi autodidact și de a încerca să nu lase o meserie să piară.

Prima pălărie a fabricat-o după ce a urmărit multe tutoriale pe internet și după câteva cărți citite. Ar fi preferat o variantă clasică, să parcurgă pașii de ucenicie într-un atelier, însă interacțiunea cu singurul pălărier de la acea vreme, din București, nu l-a convins în totalitate. E pasionat, obsedat, chiar, de detalii, iar asta se poate vedea în toate creațiile sale. Din acest motiv a preferat să învețe singur, chiar dacă nu a fost deloc ușor.

„Pălăria trebuie purtată, nu trebuie s-o lași să te poarte.”

Ne povestește cum, în vremurile trecute, pălăria era, de multe ori, cel mai costisitor accesoriu al unui bărbat. Că tot am amintit de Vestul Sălbatic, acolo era mai scumpă chiar și decât armele ori hainele, căci nu oricine avea acces la una bună. Ca un detaliu inedit, încă se mai fabrică o pălărie denumită „10 gallon hat”, care putea ține 10 galoane de apă, fiind folosită la adăparea cailor.

Dacă în toată Europa pălăria a rămas, la o scară mai mică, ce-i drept, un accesoriu plin de personalitate și cu foarte mult stil, amintește mâhnit despre cum perioada comunistă a omorât această modă în România, lăsând locul băștii, mult mai apropiată de ideologia tovarășilor. De aici și consecința de a nu mai avea prea mulți artiști pălărieri pe la noi…

Manufactură 100%

Creațiile lui Octav, multe la nivel de artă, pot fi admirate pe website-ul https://thehatbutcher.com/. Momentan lucrează doar în regim de comandă, însă dorește că în scurt timp să creeze și o linie de pălării care să poată fi comandate ca produs finit. Nu-i este ușor și i-a fost chiar mai greu la început, atunci când a trebuit să umble după unelte și scule specifice acestei meserii. Spre exemplu, mi-a povestit că pentru a găsi calapoade de calitate pentru pălării trebuie să sapi mult, de obicei în străinătate, să aștepți chiar mai mult și să plătești… exact, mult.

Materia primă vine, din păcate pentru industria noastră, doar din export. Se comandă materialul necesar unei singure pălării, în funcție de preferințele clientului. Acesta este motivul pentru care Octav preferă interacțiunea față în față, la atelierul în care lucrează, pentru a lua măsurile corecte și a descoperi personajul care va purta creația sa și pentru a-i oferi o tușă cât mai personală produsului finit.

O pălărie „custom” necesită până la o lună de zile de muncă, pentru a ieși un produs perfect în detalii.

Există mai multe tipuri de materiale folosite (fetru), însă cele mai bune sunt din păr de iepure sau, și mai și, din păr de castor (sau nutrie). Acestea sunt rezistente la precipitații și protejează excelent și în zilele cu soare. Numai materia primă pentru o pălărie reprezintă chiar mai bine de jumătate din prețul final, care, pentru România, nu e tocmai mic. Pălăriile lui Octav pornesc de pe la 250 euro și pot depăși chiar și 1.500 de euro. Dacă pare mult, ei bine, în lume există producători de prestigiu de pălării de paie care-și vând creațiile cu peste 10.000 euro. Pentru mulți, ca și ceasul, pălăria este simbol puternic de statut.

E nevoie de multă îndemânare și răbdare să modelezi coroana pălăriei (partea superioară) și borul (partea inferioară). Forma lor se dă tratând materialul cu aburi, o tehnică folosită încă de pe la 1800. După ce se lasă vreo două zile la uscat, pe calapod, pentru a-și lua forma finală, pălăria se ia la finisat cu un șmirghel fin, pentru un aspect plăcut. În cazul „The Hat Buther”, Octav folosește diferite tehnici pentru a da pălăriilor și un aspect retro, vintage, să pară din epocă. Atunci are mult mai mult de muncă.

La final se montează o bandă interioară din piele și una exterioară fabricată din bumbac și, foarte-foarte important, accesoriile. Oase, cranii de animale mici, cărți de joc, pene, chiar și bancnote de un dolar, orice se potrivește stilului pălăriei și, normal, viitorului ei proprietar.

Octavian lucrează singur, negăsind până acum un ucenic care să vadă în această artă o meserie de viitor. Speră să nu fie un caz pierdut. E tentat ca în scurt timp să organizeze câteva workshop-uri pentru pălărieri, față în față, poate și online. Mai nou cochetează și cu obiecte din piele și este atras de materialul denim, din care vizualizează tot felul de creații excentrice. Una peste alta, conceptul „The Hat Butcher” i-a demonstrat că poate să-și urmeze visurile fără a renunța la calitate și obsesia pentru fiecare cusătură în parte.