Pare un moft. Este un moft. Pare o jucărie. Nu este, ci e o motocicletă în toată regula, care are o serie de avantaje demne de luat în calcul în calvarul traficului urban. Să trecem la lucruri serioase: Honda Monkey.
S-a întâmplat de mai multe ori în testele noastre să atragem priviri, numai că, mai mereu, asta se datora unor automobile care aveau prețuri care adunau cam șase cifre. Ca excepție, mi-aduc aminte și acum primele interacțiuni cu Renault Twizy, un cvadriciclu care și astăzi trece drept o arătare specială în ochii participanților la trafic. Poate atunci să mai fi fost atât de „magnet” pentru colegii din mașini pe cât am fost cu Honda Monkey și să nu fi fost vorba de un – așa cum le place multora să spună – bolid.
Pare o jucărie, însă este un vehicul în toată regula. Nu este scuter, ci o motocicletă veritabilă. E drept că este cea mai scurtă motocicletă produsă în serie (doar 1.710 mm) și probabil cea mai îngustă (755 mm, la ghidon și oglinzi).
Deși aspectul te poate induce nițel în eroare, avem de-a face cu un produs modern, un model prezentat lumii în 2017. E drept că este un tribut către motocicletele din „Seria Z” produse de Honda începând cu 1964 și până în, atenție, 2017.
Testul Honda Monkey s-a desfășurat cu ajutorul distribuitorului Motor Team.
Seria Z a fost un concept de mini-motocicletă dezvoltat pentru un parc de distracții din Japonia și destinat, în principiu, copiilor. S-a bucurat de un succes atât de mare încât adulții l-au adoptat instant. De la poziția ciudată pe care un matur – fie el chiar asiatic – o avea pe primele motociclete Honda Z (care erau echipate cu o motorizare monocilindru de 50 cmc), simpatica arătare și-a atras și o poreclă: Monkey (Maimuța).
Milioane bune de Monkey-uri au împânzit străzile Terrei, în special în Asia, unde succesul Honda s-a „xeroxat” și în fabrici ale unor producători fantomotici, care au clonat, efectiv, modelul (prin China și India, dacă mai era nevoie de această precizare…). Și poate că povestea seriei originale „Monkey” ar fi continuat mult și bine dacă normele de poluare și de siguranță nu ar fi pus capăt poveștii în 2017. Dar, cinstit vorbind, fără acel moment nu ne-am fi putut bucura de generația de față.
Când joaca nu e de joacă
Noua Honda Monkey are avantajul de a păstra silueta predecesoarei și de a o anima cu o motorizare – cât de cât – modernă. Un monocilindru de doar 125 cmc, în patru timpi, cu raport de compresie 9,3:1 și sistem de injecție livrează 9,5 CP la 7.500 rot/min. Pare la fel de puțin pe cât pare și cuplul motor maxim de 11 Nm (de la 5.250 rot/min). Dar pare doar până când debreiezi mai sălbatic la o plecare de pe loc iar motocicleta are tendința de a se repezi de sub tine. Sigur, trebuie precizat că senzația nu va fi încercată decât de către cei care nu au o experiență vastă pe două roți.
Ei bine, tocmai în această categorie mă încadrez și eu. Iar faptul că nu am foarte mulți kilometri în șa m-a făcut să realizez instant că Honda Monkey nu e o idee tocmai strălucită pentru începători. Pentru că foarte mulți colegi din trafic au tendința de a te trata precum o glumă și te ignoră, efectiv. Așa ajungi să te bucuri că Honda a montat un sistem serios de frânare pe motocicletă, cu discuri față – spate și etriere cu două pistonașe în față. Mai mult, pentru că frânările bruște ar fi putut conduce către „stoppie-uri” involuntare, Honda a prevăzut sistemul și cu ABS.
Cea mai mare greșeală ar fi să-i judeci prețul. A doua cea mai mare greșeală ar fi să nu realizezi că este o motocicletă veritabilă.
Constructiv, se mai remarcă amortizoarele inversate față, care la pachet cu anvelopele generoase și șaua absolut confortabilă (i-aș putea spune mai degrabă fotoliu) transformă inclusiv străbaterea străzilor mai proaste din orașe în drumuri plăcute, cu zâmbetul pe buze.
Pe stradă
În ciuda aspectului pungaș, Monkey are o cutie de viteză cu acționare clasică la motociclete (la picior). Sunt doar patru rapoarte, iar avantajul primului este că nu e foarte scurt, permițându-le celor aflați la început de drum la ghidon să pornească liniștiți de pe loc ori să se deplaseze la viteze reduse. Nu vă așteptați la o accelerație explozivă, dar nici melc nu este. Până pe la 70 km/h e foarte vioaie, iar cei mai curajoși pot depăși puțin pragul de 100 km/h ca viteză maximă.
Dimensiunile reduse de care aminteam anterior te ajută să te strecori incredibil de ușor printre mașini, cam la nivel de scuter mic, iar asta o transformă într-o minunată alternativă de transport care să salveze mult timp. Ca să nu mai spun că rezervorul de doar 5,6 litri îți poate oferi o autonomie de peste 300 km. Practic, grosso modo, cu 10 lei faci 100 km.
Două scheme cromatice sunt disponibile pentru Honda Monkey: Banana Yellow/Ross White (de față) și Pearl Nebula Red/Ross White.
În concluzie, pe lângă faptul că este foarte atrăgătoare (aspectul vintage este, după mine, echivalent cu prezența scenică a scuterelor Vespa), Honda Monkey poate fi deopotrivă distractivă și eficientă (aș spune chiar eco). Dacă m-am distrat? Aici intervine problema amintită anterior. Concentrat mai mult la colegii de trafic, am concluzionat că e bine să ai experiență considerablă ca să te bucuri cum trebuie de Monkey.
Prețul pare (prea) mare în primă fază: 4.350 euro, cu TVA. Unii ar spune că dacă te mai scormonești prin buzunare ajungi destul de ușor la modele mai „serioase”. Nu le-aș da dreptate, pentru că Monkey nu e genul de motocicletă pe care o ții singură în garaj. E mai degrabă o completare la cel puțin alta cu care îți faci treaba/pasiunea. Este evadarea de care are nevoie, de multe ori, chiar și cel mai „bad boy” dintre motocicliști.
Date tehnice Honda Monkey
• 125 cmc, benzină, 9,5 CP, mecanică 4 trepte • 1,5 l/100 km, 34 g CO2/km • 0-100 km/h în 30 s, 105 km/h • de la 4.350 euro, cu TVA
Text publicat în revista EcoWheels 18.
































