Acasă 4x4Wheels Test Mazda CX-5: Impuls moderat, efect maxim

Test Mazda CX-5: Impuls moderat, efect maxim

de Alexandru Sincan
0 comentarii

Nu încape umbră de dubiu, Mazda CX-5 arată acum altfel decât o știam. De asemenea, ambianța și condițiile de călătorie pe care le oferă reprezintă un pas înainte evident. Pe foarte scurt, regăsim în CX-5 valorile deja cunoscute și apreciate, cu ceva în plus. Ceea ce au făcut japonezii aici merită toată atenția.

Automobilul mărcii nipone reia cu forțe noi asaltul asupra segmentului SUV-urilor compacte și este de așteptat din partea sa o evoluție comercială cel puțin la fel de bună ca a modelului predecesor. Ca de obicei, comunicatul oficial din partea producătorului spune, în cel mai simplist mod posibil, că avem de-a face cu „noua Mazda CX-5”.

Test Mazda CX-5: Impuls moderat, efect maxim

Ce ar trebui să înțelegem, de fapt? Să ne amintim că Mazda CX-5 a fost prezentată în premieră mondială în 2012. De atunci și până în 2016, an în care au fost date publicității primele imagini cu „noua Mazda CX-5”, au trecut doar patru ani. În general, acesta este intervalul de timp la care apare un facelift pentru o generație oarecare de vehicule, durata carierei unei generații fiind, în mod normal de vreo 7-8 ani. Dacă se lansează o generație realmente nouă după numai patru ani, asta survine mai ales pentru că modelul cunoscut nu a obținut succesul comercial așteptat (și nu este, de fel, cazul Mazdei CX-5). Dacă se operează un facelift, atunci avem de-a face cu un curs convențional al lucrurilor, iar la vehiculul restilizat putem recunoaște destul de ușor trăsături ale modelului inițial.

Acestea fiind spuse, abordarea temei lui CX-5 merită o atenție specială, deoarece aici s-a aplicat un nou concept de înnoire care, de fapt, nu este nici facelift, nici schimbare de generație.

Privind vehiculul pe dinafară și în interior, senzația că ai de-a face cu o generație complet nouă este convingătoare. Porporțiile sale arată schimbat, partea din față și cea din spate au un design mult diferit față de al fostelor modele, iar tratarea stilistică a flancurilor caroseriei este alta, de sus până jos. Silueta lui CX-5 are o expresivitate dinamică accentuată și bine punctată cu elemente de personalizare premium.

Interior cu aer premium

Cumva, înfățișarea sa denotă o desprindere de statutul tipic mainstream de până acum și abordarea unor aspirații estetice de nivel înalt. În interior se fac observate o altă planșă de bord, alte scaune, alte panouri de portiere – suficient pentru ca atmosfera să fie total schimbată. Tenta premium pe care o susțin noile materiale de finisare, detaliile decorative fine și (nu în ultimul rând) viziunea de ansamblu a designului interior, se face lesne remarcată. A fost adoptat și un sistem de afișare Head-Up Display mai performant, iar sistemul multimedia a primit un touchscreen cu diagonala de 7 inchi. Singurul detaliu care trădează înnoirea incompletă a bordului este panoul instrumentelor: două dintre cele trei cadrane ale sale sunt identice cu ale fostelor modele. Cel de-al treilea – de fapt, un afișaj digital cu formă circulară – a fost reconfigurat.

Test Mazda CX-5: Impuls moderat, efect maxim

Proba conducerii pune în evidență o evoluție complementară cu aceea a designului. Spre deosebire de alți producători, Mazda ne-a oferit prilejul de a conduce atât vechile modele, cât și pe cele noi în cadrul aceluiași eveniment de teste pentru presă. Mazda CX-5 a devenit mai silențioasă în mers față de modelele de până acum. Pe lângă progresul determinat în acest sens de perfecționarea insonorizării, optmizarea aerodinamică și adoptarea unui parbriz sensibil mai gros contribuie la reducerea nivelului de zgomot.

Mai multă rigoare se simte și în răspunsul suspensiei, amortizarea fiind bine dozată pentru a îmbina fina păstrare a contactului dintre roți și drum cu o filtrare eficientă a denivelărilor de orice fel. Absorbirea fermă, dar fără scuturături incisive, a denivelărilor scurte și frecvente (tipice asfaltului cu straturi deteriorate) face o impresie plăcută. Acestea fiind spuse, se înțelege deja că avem de-a face cu un SUV de orientare mai degrabă sportivă. Precizia direcției pledează pentru un verdict similar, însă dozarea asistării sale insistă mai degrabă pe o manevrare comodă a volanului. Una peste alta, rezultatul în privința fineței înscrierii pe traiectoria dorită și a resimțirii unei senzații realiste despre solicitările din mers este mai presus de orice reproș.

Test Mazda CX-5: Impuls moderat, efect maxim

G-Vectoring Control pentru cel mai mare SUV Mazda

Amintim că, la fel ca la toate modelele noi din gamă, la Mazda CX-5 a fost introdus în dotarea standard programul G-Vectoring Control. Contribuția principală a acestuia la rafinarea comportamentului dinamic rezidă tocmai într-o parcurgere mai stabilă și mai lină a virajelor, fiind inhibată dezvoltarea unor atitudini extreme ale mașinii pe suspensie. Poate că și de aici apare senzația unei incisivități mai estompate a caracterului sportiv, deși, în realitate, comportamentul dinamic a avut de câștigat în privința acurateții.

Test Mazda CX-5: Impuls moderat, efect maxim

Test Mazda CX-5: Impuls moderat, efect maxim

Test Mazda CX-5: Impuls moderat, efect maxim

Concluzia acestei experiențe directe cu Mazda CX-5: modelele anului 2017 ridică nivelul pretențiilor la toate capitolele. Nu există nicio șansă ca faptul să treacă neobservat. Pe de altă parte: chiar dacă s-a intervenit asupra formei și rigidității structurii autoportante a caroseriei, platforma tehnică a fost păstrată (ampatamentul este același), cu tot cu grupurile motopropulsoare deja cunoscute. Inclusiv în cazul acestora au fost aduse perfecționări, cele mai importante vizând rafinamentul cutiilor automate Skyactiv Drive cu 6 trepte și a celor manuale Skyactiv MT. Cu adevărat nouă, însă, în cazul Mazdei CX-5 model 2017 este filosofia întregii operațiuni de creare a mașinii: o îmbinare inspirată și eficientă a criteriilor presupuse atât de un facelift, cât și de o schimbare de generație.

Citește și

Lasă un comentariu