Tissot Săgeata Orientului celebrează 100 de ani de la înființarea primei companii aeriene comerciale transcontinentale și este despre România. Poartă cu mândrie și în premieră orașul București pe cadran și transmite mai departe visul unui bancher român, acela de a aduce oamenii mai aproape unii de ceilalți, pe calea aerului.
Era anul 1919 când bancherul român, Aristide Blanc, care trăia la Paris, se lăsa convins de un tânăr pilot, erou în primul război mondial, să pună bazele Companiei Franco-Române de Navigație Aeriană (CFRNA). Mai mult, se pare că Aristide Blanc a fost atât de entuziasmat de idee încât i-ar fi semnat cecul pilotului Pierre Claret de Fleurieu și i-ar fi spus „mergi tu în față iar noi îți urmăm pașii!”.
Astăzi, când un zbor cu avionul înseamnă filme și cocktailuri, nimeni nu își mai poate imagina că aviația comercială se făcea, acum un secol, cu avioane militare modificate să găzduiască câțiva civili la fel de curajoși precum piloții.
O dovadă ar fi chiar biletele de avion pe care era trecută clar posibilitatea unor aterizări forțate dacă situațiile extreme o vor cere. Navigația se făcea practic cu ochiul liber, iar primul zbor de noapte, realizat între București și Belgrad, a însemnat încă o premieră absolută, fiind folosite faruri montate la sol pe tot parcursul.
Istoria și prezentul
Povestea ceasului Tissot Navigator „Săgeata Orientului” se leagă tot de pasiunea unui român, de această dată unul format în industria ceasurilor și pasionat de istorie. Ion Schiau, fondatorul Albini Prassa, importatorului Tissot în România, a aflat întâmplător de CFRNA dar, din acel moment, a simțit că este timpul ca un ceas să marcheze un secol de la fondarea companiei, în 1920. Numele „Săgeata Orientului” este exact denumirea liniei Paris- București-Istanbul, pe atunci Constantinopol, prima care unea, pe calea aeriană, mai multe continente.
Înscrierile vremurilor îl descriu pe Aristide Blanc drept o figură romantică, impresionată de romanele lui Jules Verne, ceea ce reprezenta încă un motiv pentru curajul de a pune bazele unei industrii noi.
„Cred că Aristide Blanc a înțeles imediat potențialul noii tehnologii pentru uz civil și și-a folosit toate forțele pentru a-l atinge. A văzut compania aeriană ca fiind concurentul Orient Express. Anunțurile exprimau această analogie iar și iar: „costul este același cu trenul”, „timpul înseamnă bani”, „ajungi la București în 22h cu avionul față de 66h cu trenul”, continentul devenea brusc foarte mic, în ciuda faptului că o astfel de călătorie nu era posibilă fără a face escale. Drept urmare, traseul era: Paris, Strasbourg, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, București, Istanbul… Motivul era autonomia avioanelor, confortul pasagerilor și strategia comercială, de asemenea. Compania și-a schimbat denumirea și structura
în 1925 pentru a deveni Compania Internațională de Navigație Aeriană (CIDNA). CIDNA și-a continuat expansiunea pe tot continentul și, în 1933, împreună cu Air Union, Air Orient, SGTA și absorbind falimentara Aeropostale, a devenit chiar una dintre companiile fondatoare ale Air France.”
Ion Schiau a pus la un loc toate detaliile pe care le-a putut afla și alături de istoricul Dumitru Lăcătușu, de la Centrul de Consultanță Istorică, a redactat inclusiv o carte în limba română despre performanța aviatică a CFRNA. Cât despre modelul pe care să fie construită ediția limitată „Săgeata Orientului”, alegerea a fost una firească: Tissot Navigator, unul dintre cele mai complexe și fascinante ceasuri din colecția mărcii elvețiene.
Tissot a sărbătorit inițial centenarul cu ceasul Navigator și mai apoi cei 160 de ani, recent, tot cu același model. Deci, ce alt ceas mai bun pentru a sărbători 100 de ani ai realizărilor magnifice ale CFRNA, un omagiu adus călătoritului și României, decât Navigator, care ne permite o premieră mondială și anume să avem primul ceas World Timer care arată Bucureștiul pentru fusul orar GMT + 2?
Ceasul!
Tissot Navigator „Săgeata Orientului” este produs în ediție limitată de 444 de piese și este livrat într-o cutie specială alături de încă o curea de piele. Pachetul gândit de Albini Prassa include și o cutie specială de călătorie, din piele, pe care se găsește logo-ul companiei și în care primești o lupă pe care scrie Tissot „Săgeata Orientului”, o cârpă de curățat Tissot și cartea despre istoria CFRNA. Modelul se distinge prin cadranul unic, secundarul în formă de săgeată și capacul transparent al carcasei pe care este reprodusă harta primului zbor transcontinental și un avion SPAD 46, popular pentru companie. Pe capac mai sunt gravate numele ediției limitate și numărul unic de serie.
Carcasa din oțel are diametrul de 43 mm, iar în interior se găsește un mecanism mecanic automatic COSC cu o rezervă de mers de 42 de ore. Complicația World Timer presupune afișarea celor 24 de fuse orare de pe glob, fiecare reprezentate de un oraș, inclusiv București.
Text publicat în revista 4x4Wheels numărul 29.