Acasă 4x4Wheels Patru inele pentru toată lumea – Ghid de achiziție Audi

Patru inele pentru toată lumea – Ghid de achiziție Audi

de Daniel Popescu
0 comentarii

Dacă vrei un SUV premium este aproape imposibil să nu găsești un model Audi potrivit pentru dorințele tale, indiferent de forma caroseriei sau de sistemul de propulsie preferat.

Popularitatea SUV-urilor nu mai reprezintă demult un secret pentru piața auto europeană, acolo unde 4 mașini din 10 au o astfel de caroserie. Practic, aproape că nu există segment de piață unde să nu existe o concurență acerbă între SUV-uri, iar acest lucru este evidențiat foarte bine și de gama propusă de Audi.

Exagerând un pic, aș putea spune că producătorul premium german are câte un SUV pentru toată lumea. Gândește-te puțin: poți să alegi după dimensiune și formă de la compactul Q2 până la nava amiral Q8. Poți să alegi însă și un coupe de la Q3 Sportback la Q5 Sportback. Poți să alegi benzină, diesel, hibrid clasic sau plug-in hybrid. Și, nu în ultimul rând, poți alege chiar ceva electric. Bani să fie! Câți bani? Aflăm în rândurile următoare.

Gama de SUV-uri Q

Nu știu dacă litera Q provine de la quality, dar cert este că gama de SUV-uri Audi este una complexă. Și începe cu Audi Q2 facelift, un SUV dedicat mediului urban care, pentru un preț de pornire de puțin peste 24.000 de euro, oferă sub capotă un motor pe benzină de un litru și 110 CP.

Promovăm în categoria următoare spre Audi Q3, unde gama de versiuni crește. Începem de la motorul pe benzină de 1.5 litri și 150 CP care costă aproape 33.000 de euro și ajungem inclusiv la o versiune plug-in hybrid de 245 CP.

7 SUV-uri cu motoare cu combustie internă are în gamă Audi pe piața din România. Dintre acestea, două SUV-uri sunt în versiune Sportback.

Pasul natural următor este Audi Q5 facelift, iar aici versiunea de bază este un mild-hybrid cu motor diesel de 2 litri și 204 CP care costă 49.000 de euro. Asta ca să nu se supere fanii motorinei, desigur. De fapt, toate versiunile Q5 includ o formă sau alta de hibridizare, inclusiv cu încărcare la priză.

Iar vârfurile de gamă sunt Audi Q7 și fratele său coupe, Q8. Cele două modele împart platforme tehnice similare, cu versiuni de bază (dacă le putem spune așa) concepute ca mild-hybrid în jurul unui motor diesel de 3 litri și 231 de cai putere. Prețurile? 64.600 de euro pentru Q7 și 72.200 de euro pentru Q8.

Un strop coupe

Moda SUV-urilor cu estetică coupe a câștigat de asemenea popularitate în ultima perioadă, iar Audi oferă în gamă două astfel de modele, reunite sub brandul Sportback. Cu interiorul unui sedan, plafonul plonjat al unui coupe și spatele unui fastback coupe, Audi Q3 Sportback mizează pe o ofertă similară cu fratele său Q3, cu un mic „impuls” acordat prețului. Astfel, versiunea de bază a lui Q3 Sportback costă circa 34.500 de euro, cu aproape 2.000 de euro mai mult decât Q3-ul clasic.

O situație diferită regăsim în gama lui Q5. Întrucât versiunea de bază a lui Q5 facelift este acum mai puternică (diesel mild-hybrid de 2 litri și 204 CP), Q5 Sportback este mai accesibil și costă 48.800 de euro, însă aici va trebui să te mulțumești cu un diesel mild hybrid de „numai” 163 CP. Decizii, decizii…

Care-i faza cu electricele?

Recunosc, aici este un pic mai complicat, și asta doar pentru că Audi s-a jucat cu platformele tehnice utilizate. Cel mai recent SUV electric Audi este Q4 e-tron, dezvoltat pe platforma MEB a Grupului Volkswagen, dedicată exclusiv modelelor electrice. Versiunea de bază are 170 CP și baterie de 55 kWh, în timp ce autonomia este de până la 338 de kilometri. Germanii vor solicita un extras de cont cu circa 45.000 de euro pentru a-ți preda cheile, însă înainte de a face transferul poți trage cu ochiul și la celelalte două SUV-uri electrice ale mărcii.

3 SUV-uri electrice comercializează Audi în țara noastră, fiecare cu autonomii de peste 300 kilometri.

Prezente de mai mult timp pe piață, Audi e-tron și e-tron Sportback sunt construite pe platforma MLB a Grupului Volkswagen, una concepută inițial pentru modele cu motoare cu combustie internă.

Test cu Audi e-tron Sportback 55 quattro: Giga-luxo-gadget

În cazul ambelor modele, versiunea de bază are 313 CP și baterie de 71 kWh, însă autonomiile diferă un pic: 338 de kilometri în cazul lui e-tron și 346 de kilometri pentru e-tron Sportback.

SUV AudiVersiune de bazăPreț de pornire
Audi Q2 faceliftbenzină, 1 litru, 110 CP24.262 euro
Audi Q3benzină, 1,5 litri, 150 CP32.857 euro
Audi Q3 Sportbackbenzină, 1,5 litri, 150 CP34.565 euro
Audi Q5 faceliftdiesel, 2 litri, 204 CP49.067 euro
Audi Q5 Sportbackdiesel, 2 litri, 163 CP48.857 euro
Audi Q7 faceliftdiesel, 3 litri, 231 CP64.618 euro
Audi Q8diesel, 3 litri, 231 CP72.203 euro
Audi Q4 e-tronelectric, 170 CP45.661 euro
Audi e-tronelectric, 313 CP70.485 euro
Audi e-tron Sportback electric, 313 CP73.349 euro

Versiuni de performanță

Audi RS Q8

Așa cum este firesc în cazul unui brand premium, Audi oferă și versiuni de performanță pentru unele dintre SUV-urile sale. Cea mai accesibilă dintre ele este RSQ3 cu motor pe benzină de 2,5 litri și 400 CP pentru 66.000 de euro, în timp ce RSQ3 Sportback costă cu 2.000 de euro mai mult. Nu-i suficient pentru tine? Încearcă RSQ8 mild-hybrid cu motor pe benzină de 4 litri și 600 CP pentru 133.000 de euro.

Plug-in hybrid la discreție

Q2 este singurul SUV din gama constructorului de la Ingolstadt care nu este disponibil și în versiune plug-in hybrid. În rest, toate SUV-urile germanilor pot fi conduse în regim electric pe distanțe de aproximativ 50 de kilometri. Practic, măcar o dată pe săptămâna poți încerca în oraș să înțelegi ce înseamnă să conduci 100% eco fără să cumperi o mașină electrică.

Opțiuni de 5 stele

Test cu Audi e-tron Sportback

Pe lângă platforma tehnică puternică, Audi Q8 oferă și numeroase opțiuni premium pentru interior. De exemplu, poți alege un sistem Bang & Olufsen de 1.300 de euro sau chiar un receptor TV digital cu circa 1.500 de euro, în timp ce sistemul de încărcare wireless costă ceva mai mult de 500 de euro.

Text publicat în revista 4x4Wheels numărul 31.

Citește și

Lasă un comentariu