E 24 iunie 2018. Pe traseul montan de 19,99 kilometri și 156 de viraje care urcă spre nori ca un șarpe, o mașinărie electrică aleargă ca plecată din pușcă. La volan e pilotul francez Romain Dumas. La 7 minute și 57 de secunde după ce a luat startul, mașinăria cu două motoare electrice și 680 CP trece linia de sosire la Pikes Peak International Hill Climb. Timpul cronometrat (7:57.148) este cel mai rapid înregistrat vreodată la Pikes Peak. Mașinăria este un ID.R, iar „beneficiarul” recordului este Volkswagen.
Ați fi înclinați să spuneți că Volkswagen a nimerit-o din prima la Pikes Peak și că recordul stabilit de Dumas și ID.R e un exemplu perfect de „punct ochit, punct lovit”. Nu este cazul.
La începutul anilor ’80, motivați să facă uitat eșecul primei generații Golf pe piața din Statele Unite, mai-marii Volkswagen decid că o participare la Pikes Peak cu a doua generație Golf va spăla din nereușitele predecesorului.
Două motoare, niciunul electric
Așa se face că în 1985, Volkswagen se prezintă la Pikes Peak cu un prototip dezvoltat pe platforma lui Golf II, dar care împarte foarte puține componente cu modelul de serie. Și folosește două motoare termice, cu capacitatea de 1,8 litri și 4 valve pe cilindru.
Deși erau „preparate” de Oettinger și produceau împreună undeva la 400 CP, cele două unități aspirate natural aveau să devină tendonul lui Ahile pentru eforturile germanilor. Motivul? Traseul de la Pikes Peak șerpuiește la o altitudine de peste 4.000 de metri, iar cantitatea de oxigen din aer este înjumătățită față de nivelul mării.
Practic, motoarele au rămas rapid fără aer și implicit fără o mare parte din putere, ceea ce a făcut ca Jochi Kleint să stabilească doar al treilea cel mai rapid timp din competiție. Sigur, locul trei nu sună rău deloc, dar pentru context, țineți cont că timpul lui Kleint era cu un minut peste cel obținut de câștigătoarea la general, Michèle Mouton, cu un Audi Quattro S1 turbo.
Volkswagen a revenit la Pikes Peak un an mai târziu, în 1986, cu lecția învățată… parțial. Prototipul înscris în cursă folosea două motoare de VW Polo de 1,3 litri (fiecare ajutat de o turbină KKK), soluție care a redus din masa totală a mașinii concomitent cu creșterea puterii.
Perechea de propulsoare dezvolta acum undeva la 500 CP, avantaj care nu s-a văzut în cursă. Kleint a terminat pe locul 4, tras în jos de probleme la instalația electrică. Câștigător la Pikes Peak: din nou, Audi.
Atât de aproape și totuși atât de departe
Pentru participarea din 1987, Volkswagen a schimbat foaia. Prototipul de Pikes Peak nu avea să mai fie construit pe platforma unui model de serie. Acesta urma să fie dezvoltat de la zero pe un șasiu tubular cu ranforsări din Kevlar, cu elemente de caroserie din fibră de sticlă și suspensie derivată din tehnologia prezentă în acel moment în Formula 3.
Chiar dacă folosea două motoare, prototipul din 1987 cântărea doar 1.020 kg. Fiecare motor era cuplat cu propria sa transmisie Hewland în specificație de competiție, deci Kleint putea rula cu tracțiune integrală, față, sau propulsie – la alegere.
Motoarele, două unități turbo de 1,8 litri cu 16 valve preluate de la Golful GTI de la vremea respectivă, produceau 625 CP. Suficient pentru un sprint de la 0 la 100 km/h executat în doar 3,4 secunde. Schimbarea de macaz a funcționat. La jumătatea traseului, Jochi Kleint avea cel mai bun timp din competiție, dar acesta nu avea să treacă linia de sosire.
Cu doar trei viraje și 400 de metri înainte de finiș, o articulație sferică a suspensiei cedează. Continuarea cursei i-ar fi pus pilotulul viața în pericol pentru că Golful devenise brusc extrem de instabil și imprevizibil.
Volkswagen alege retragerea din competiție, ceea ce a însemnat cale liberă pentru Audi, care câștigă pentru a treia oară consecutiv cursa spre nori.
