Interacțiunea cu un Porsche este în sine o experiență specială. Dar există ceva și mai special. Interacțiunea cu mai multe modele Porsche. Comprimată în câteva ore, ca un festival de adrenalină.
Se întâmplă foarte rar, chiar și din postura de jurnalist auto, să-ți fie pompată în vene, într-un timp foarte scurt și la presiune constantă, o mostră din aproape toată gama Porsche. Și se întâmplă foarte rar să nu pleci buimac după o astfel de experiență, cu gândul la spart bănci, criptomonede sau moștenirea lăsată de mătușa Tamara.
Mostra, în cazul de față, a reprezentat un carusel pestriț care m-a purtat prin trei exerciții, unul mai intens ca celălalt. De parcă în aceeași zi m-am înscris la Facultatea Porsche pentru Condus Sportiv și tot în aceeași zi trebuia să-mi dau licența. Foarte important de menționat: exercițiile sunt croite în așa fel încât să ducă la limită. La limita abilităților tale, vreau să spun, nu ale automobilelor care ți se pun la dispoziție.
Artiștii festivalului? Automobilele, bineînțeles!
Am început cu slalom cronometrat la volanul unui 718 Boxster, o sportivă prin excelență, prin nume și prin configurația cu motor amplasat central, suficient de aproape de spatele tău cât să-ți împungă timpanele la fiecare accelerare sau retrogradare. 718 Boxster e automobilul-mănușă, o jucărie plug-and-play în care simpla așezare la volan cimentează conexiunea om-mașinărie. Ușor și agil, 718 Boxster e unealta perfectă în lupta cu secundele când ai de croșetat printre conuri. Același lucru este valabil și pe virajele unui drum alpin.
La slalom, tot ce trebuie să faci e să alegi trasa ideală și să nu atingi conurile. Ușor de zis, mai greu de executat.
Am trecut apoi la volanul unui Macan, pe o pistă udă pe care o placă specială îți „fură” puntea spate iar o serie de stropitori îți aruncă în față o perdea de apă pe care trebuie să o ocolești, în condițiile în care mașina e deja destabilizată în prealabil de placa de care vă spuneam. Prima tură e cu electronica pornită, a doua e cu electronica dezactivată. Un exercițiu în care înveți că o mare parte din senzația de control la volan vine dintr-o serie de sisteme și funcții cu rol de dădacă foarte bine calibrate și nu neapărat din abilitățile tale într-ale șofatului.
Iar la final, ca într-un veritabil examen de licență – am stabilit deja că toată experiența e ca o facultate în sistem Bologna, pe trei ani – am fost trecut, pe circuit, prin patru modele Porsche: un 911 Targa, un Boxster echipat cu frâne carbon-ceramice, un Boxster mai prietenos cu drumurile publice și un Taycan Turbo S. Da, Turbo S, cel mai rău Taycan dintre Taycanuri. Și dacă o să mă întrebați care model m-a impresionat cel mai mult pe circuit, ei bine, e Taycan – cel mai greu și mai voluminos dintre cele patru.
Am un singur cuvânt pentru Taycan Turbo S și năravul său pe circuit: I-RE-AL!
Dar Taycan – Turbo S, cel puțin – este fenomenal prin lejeritatea cu care își anulează cele peste două tone și reușește să țină pasul cu mai sprintenul Boxster. E drept, la o analiză mai atentă, CV-ul lui Taycan Turbo S poate provoca vertij: am avut sub talpă 625 CP, dar dacă decizi să pleci de pe loc cu Launch Control, puterea deblocată de sistemul electric urcă la 750 CP, iar cuplul sparge bariera de 1.000 Nm în timp ce corpul tău accelerează la unison cu mașina de la 0 la 100 km/h în 2,8 secunde. Acestea fiind spuse, cer să fiu scuzat. Merg fuguța-fuguța să pun cap la cap un plan de afaceri și să-mi sun mătușile.
Text publicat în revista 4x4Wheels numărul 31.
Foto: Radu Chindriș
